Giovanni Becali, care are legături puternice în fotbalul italian, ştie care va fi primul obiectiv al lui Dan Şucu la Genoa

Giovanni Becali, personaj cu legături puternice în Serie A, datorită firmei sale de impresariat, a lăudat pasul pe care l-a făcut Dan Şucu, prin achiziționarea pachetului majoritar de acţiuni de la Genoa, contra sumei de 45 de milioane de euro.

Într-o intervenție la TVR Sport, la emisiunea moderată de Eda Marcus, Ioan Becali a dialogat cu jurnalistul sport.ro, Amir Kiarash, despre ce înseamnă o tranzacție spectaculoasă în urma căreia un român a preluat pachetul majoritar de acțiuni la un club din Serie A.

Ce are România de câştigat

Fostul agent este de părere că imaginea României în fotbalul european se va schimba, din moment ce un om de afaceri din această parte a Europei a investit în Serie A.

Pentru fotbalul românesc și pentru România e o afacere cu care ar trebui să ne mândrim. Să cumperi un club italian și cu bani puțini pentru o echipă ca Genoa, eu cred că a fost o oportunitate minunată.

Pentru moment, principalul obiectiv e să rămână în Serie A. După care, mai târziu, vorbim despre o perioadă de peste 6-7 luni, în vară adică, dânsul va ști mult mai bine ce echipă a cumpărat, va avea și informațiile necesare din partea colaboratorilor pe care îi are acolo și va ști ce trebuie să facă mai târziu.

Le-am spus italienilor că domnul Șucu vine din mediul de afaceri, că e un om cu afaceri în multe țări, nu numai în România și sper să-i meargă bine. Îi doresc din tot sufletul să-i meargă bine! 45 de milioane de euro pentru o echipă care era în derivă din punct de vedere financiar e o sumă foarte mare.

Dacă Genoa va rămâne în Serie A, atunci va avea din partea drepturilor TV, din partea ligii italiene, aproape tot bugetul asigurat. Nu mai spun că, dacă rămâne în Serie A, apoi unul sau doi jucători pot fi vânduți cu sume de peste 15, 20 de milioane de euro de la Genoa.

De exemplu, către Juventus sau către o echipă din Anglia. Să nu uitați că, la începutul anului, Drăgușin a plecat de la Genoa la Tottenham pe 30 de milioane„, a afirmat Giovanni becali pentru sursa amintită.

Clubul Genoa l-a reconfirmat pe Şucu

Joi, 18 decembrie, Genoa a anunțat că Dan Șucu a preluat 77% din acțiunile clubului. Totuși, Advantage Capital Holdings LLC (A-Cap), o firmă din America, susține că Genoa nu putea fi vândută omului de afaceri român. Motivul? Americanii susțin că ei dețin clubul și nu au aprobat tranzacția.

La o zi după anunțul oficial al celor de la Genoa, foștii acționari ai clubului au transmis că tranzacția nu ar fi avut loc, de fapt. În replică, clubul italian a oferit un comunicat prin care a dorit să liniștească suporterii și să asigure că totul este legal și adevărat.

„Genoa neagă ferm cele relatate astăzi de unele instituții de presă și își rezervă dreptul de a lua măsuri în instanțele competente pentru a-și proteja interesele împotriva difuzării de informații false sau inexacte”, a transmis Genoa.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare