Arabia Saudită continuă să atragă jucători din întreaga lume, dar nu toate pariurile s-au dovedit câștigătoare. Marko Dugandzici, fostul golgheter al Rapidului și al SuperLigii României, a devenit un exemplu negativ, dezamăgindu-i profund pe oficialii lui Al-Tai, echipă care a retrogradat după un sezon de coșmar.
De la star în România la eșec în Arabia
Dugandzici, în vârstă de 29 de ani, părea o investiție sigură pentru Al-Tai. Cu 28 de goluri în 48 de meciuri pentru Rapid, atacantul croat părea să aibă instinctul unui marcator veritabil. Arabii au plătit două milioane de euro pentru a-l aduce în septembrie 2023, însă bilanțul său a fost departe de așteptări: doar 4 goluri în 32 de partide.
Acest declin abrupt a coincis cu retrogradarea echipei sale, iar Dugandzici a fost rapid catalogat drept unul dintre cele mai slabe transferuri ale sezonului în Arabia Saudită. Cel mai câștigat a fost Dan Șucu, finanțatorul din Giulești, care a făcut un profit frumos pe urma jucătorului. Acesta a fost adus la Rapid, de la CFR Cluj, în schimbul sumei de 400.000 de dolari.
Marius Șumudică vrea jucători din străinătate
Antrenorul Rapidului, Marius Șumudică, a declarat că Denis Drăguș ar putea reveni în fotbalul românesc, mai exact la Rapid, dacă va decide să părăsească Trabzonspor. Șumudică a subliniat că a avut o discuție recentă cu atacantul, în cadrul căreia fotbalistul a spus că ia în calcul o ofertă din partea clubului din Giulești, în cazul în care lucrurile nu se vor îmbunătăți pentru el în străinătate.
„Drăguș a fost dorit de domnul Șucu înainte să îl iau eu la Gaziantep. Acum nu îi displace această idee, dar eu m-aș bucura să reușească acolo și să nu fie nevoie să îl resuscitez eu a doua oară în carieră. Dacă Trabzonspor va renunța la el, noi îl așteptăm cu brațele deschise la Rapid”, a declarat Șumudică.