Rapid București a anunțat semnarea primelor contracte de jucători profesioniști pentru doi dintre cei mai promițători tineri de la academia clubului. Antonio Preda și Cristian Grancea, ambii în vârstă de doar 16 ani, fac un pas important în cariera lor, sperând să-și câștige locul în echipa mare sub comanda lui Marius Șumudică.
Un nou capitol pentru Antonio Preda și Cristian Grancea
Anunțul a fost făcut public pe pagina oficială de Facebook a clubului Rapid, unde cei doi atacanți au fost prezentați drept jucători care pot contribui la viitorul echipei din Giulești. „Doi atacanți pentru viitor! Antonio Preda și Cristian Grancea, ambii în vârstă de 16 ani, au semnat primele contracte de profesioniști cu Rapid!”, se arată în mesajul postat de club.
Cristian Grancea, vizibil emoționat, a oferit o declarație în care și-a exprimat recunoștința și ambițiile. La rândul său, Antonio Preda a transmis un mesaj plin de entuziasm și determinare.
“Este o zi deosebită pentru mine, un moment important în cariera mea și un pas semnificativ în drumul meu ca fotbalist. Sunt extrem de fericit că am reușit să semnez acest contract cu Rapid și să fac parte dintr-o echipă atât de frumoasă, cu o istorie impresionantă în fotbalul nostru. Le mulțumesc tuturor pentru încrederea acordată. Hai Rapid!”, a declarat Cristian Grancea.
„Fericirea nu vine doar din succes, ci din curajul de a-ți urma visurile. Azi începe un nou capitol, o oportunitate de a transforma pasiunea în performanță și munca în realizări. Semnătura de astăzi marchează nu doar un contract, ci începutul unui drum spre excelență. Mulțumesc familiei Rapid pentru încrederea acordată încă din prima zi! Hai Rapid!„, a precizat şi Antonio Preda.
Victor Angelescu, despre campania de transferuri de la Rapid din această iarnă: „Sigur vor exista jucători care vor pleca”
De asemenea, acționarul minoritar al clubului alb-vișiniu a fost întrebat și în legătură cu posibilitatea ca Marius Șumudică să plece de la echipă, în contextul în care în spațiul public a început să se vehiculeze informația conform căreia el ar fi dorit în această perioadă de către saudiții de la Damac, în locul lui Cosmin Contra.
Răspunsul său a fost unul împotriva acestei ipoteze, întrucât a ținut să sublinieze că între antrenor și conducere există, încă din momentul numirii tehnicianului în funcție, un acord verbal care prevede ca cele două părți să meargă împreună până cel puțin la finalul acestui sezon.
„Sigur vor exista jucători care vor pleca în iarnă. Am și discutat, dar nu pot să vă spun. În jur de trei jucători vor pleca în iarnă.
(n.r. Despre Rapid – Buzău 2-0) A fost un meci bun. Mă bucur că am câștigat. Sincer, scorul trebuia să fie mult mai drastic. E ceea ce ne place nouă: să trăim meciurile mai intens. Putea să fie mai mare scorul. E altfel când câștigi cu 5-0 și altfel când o faci cu 2-0.
Până la urmă, punctele sunt importante. E bine că am ajuns la un punct de playoff. Sperăm ca Șumudică să ne ducă acolo. Șumudică nu pleacă. Nu mă interesează. În primul rând, noi avem un gentlemen’s agreement.
Șumudică nu va pleca în acest sezon de la Rapid. Repet. Avem un gentlemen’s agreement. Eu așa cred. În momentul în care ne-am dat acordul și am spus anumite lucruri, nu va pleca.
Așa cum am declarat că nu se pune problema să îl schimbăm, așa nici el nu va pleca. Cred că 99% el va rămâne până la finalul sezonului”, a spus Victor Angelescu, potrivit fanatik.ro.