Edi Iordănescu este în continuare liber de contract după despărțirea de echipa națională a României, moment produs imediat după parcursul peste așteptări de la EURO 2024.
Edi Iordănescu a transmis că nu este interesat să revină la CFR Cluj și a exclus pentru moment o nouă aventură în fotbalul românesc
În ultimele zile, în spațiul public a apărut informația conform căreia antrenorul în vârstă de 46 de ani ar fi dorit înapoi la CFR Cluj de către acționarul majoritar Nelu Varga, în contextul în care pare că Dan Petrescu este foarte aproape de o nouă despărțire de clubul din Gruia.
Ulterior însă, s-a scris despre faptul că fiul lui Anghel Iordănescu ar fi tentat mai degrabă să refuze un astfel de scenariu, el dorind să încerce o aventură în străinătate în viitorul apropiat. Acum, în cursul zilei de miercuri, el a confirmat această informație.
„Salut tuturor! Nu s-a pus problema după plecarea mea de la echipa națională ca să antrenez în țară! Următoarea destinație cu siguranță că va fi în străinătate! În concluzie, nu ar mai trebui să existe loc pentru speculații!”, a transmis Edi Iordănescu prin intermediul Facebook.
Așadar, în aceste condiții, principalul favorit în acest moment pentru preluarea băncii tehnice a celor de la CFR Cluj, în cazul în care plecarea lui Dan Petrescu după ultimele două meciuri oficiale din acest an se va produce într-adevăr, pare a fi Cristi Chivu.
Cum vede fostul selecționer șansele României în campania de calificare la Cupa Mondială din 2026
Întrebat recent de Sport pe Surse în legătură cu acest subiect, Edi Iordănescu a transmis un mesaj extrem de optimist în acest sens:
„Am mare încredere în băieți, în grup și în ce reprezintă echipa națională. Știu ce caractere și fotbaliști am antrenat. România poate merge la Mondial de pe primul loc și asta trebuie să caute. Baftă, România”.
De asemenea, cu altă ocazie, pentru fanatik.ro, Edi Iordănescu a explicat cum a ajuns să ia decizia în sensul plecării de la echipa națională în ciuda performanței notabile de la Campionatul European din Germania:
„(Vă pare rău acum că nu aţi mai continuat?) Fiţi sigur că sunt foarte asumat de fel. Şi foarte analitic. A fost o decizie deloc uşoară. A fost o decizie gândită în timp şi poate, cu adevărat, decizia finală am luat-o în vară după Campionatul European. Mi-am asumat-o şi atunci când îmi asum rămân cu lucrurile bune şi cu fericirea că am dat un restart, nu doar la echipa naţională, ci la fotbalul românesc.
Echipa naţională a făcut un European fantastic, s-a calificat de o manieră extraordinară, fără înfrângere, de pe primul loc, într-un an în care nicio echipă din România nu era într-o competiţie europeană.
Am spus când am plecat că mai este de muncă, mai sunt lucruri de pus la punct. Acum e un antrenor cu o experienţă deosebită şi sunt sigur că poate să continue să construiască. E clar că am lăsat o echipă unită, o echipă definită, performantă. O echipă cu un potenţial mare de creştere”.