Gigi Becali și Gică Hagi, acuzați de blat la meciul Farul – FCSB 1-1: „Omenie! Niciodată nu ar fi făcut schimbările alea”

Duminică seara, Farul și FCSB au remizat, scor 1-1, în etapa cu numărul 20 din Superliga.

Dănuț Lupu are suspiciuni după meciul de la Ovidiu

De-a lungul timpului, în fotbalul românesc au existat mai multe suspiciuni atunci când a venit vorba despre meciurile directe dintre Gică Hagi și Gigi Becali, cei care au o relație apropiată de familie. Chiar și după partida de aseară, Dănuț Lupu a sesizat anumite lucruri neregulă.

Fostul internațional susține că Gigi Becali a greșit intenționat schimbările pentru a-și slăbi echipa și, implicit, de a le da celor de la Farul șansa să egaleze pe tabela de marcaj. Totodată, Dănuț Lupu a atras atenția și asupra penalty-ului ratat de Risto Radunovic, în minutul 83.

Părerea mea este că Gigi Becali a țipat doar ca să țipe. Nu poți să faci schimbările așa. Înseamnă că a fost împotriva lui! Asta înseamnă că el nu a vrut să câștige acest meci. Nu este nevoie să îi spui ceva portarului. Dacă vrei să ratezi, ratezi! Nu știu ce a făcut Radunovic, dar dacă vrei să ratezi, ratezi. 

Acesta este un punct pentru Farul. Poți să faci schimbările alea pe care nu le-a înțeles nimeni în contextul în care vrei să câștigi un meci? Gigi nu le-ar fi făcut niciodată dacă voia să câștige.

Mă refer la schimbările lui Olaru și Bîrligea. Dacă avea meci cu Dinamo sau Craiova, îi scotea vreodată din teren? Nu spun că a fost ‘blat’, spun doar că poate au vrut să ajute Farul. A făcut schimbările, așa, din omenie”, a spus Dănuț Lupu, potrivit Fanatik.

Gică Hagi și Gigi Becali se cunosc de la începutul anilor 80, iar, între timp, fostul mare fotbalist a devenit nașul patronului de la FCSB.

Gigi Becali, exasperat de penalty-ul ratat de Risto Radunovic

Gigi Becali a dezvăluit că, anterior acestui moment, el le-a transmis colaboratorilor săi de la FCSB că nu își mai dorește ca Risto Radunovic să fie executantul loviturilor de la 11 metri, chestiune care, în mod evident, nu a fost respectată.

De asemenea, pe de altă parte, omul de afaceri a mai ținut să spună și că, de acum înainte, va începe să dicteze efectuarea unor schimbări chiar și din începutul partidelor, în cazul în care fotbaliștii săi nu se vor prezenta la nivelul pretențiilor sale.

„Eu am zis să nu mai bată Radunovic 11 metri, cine vor ei să bată, dar nu Radunovic, nu mai are voie să bată. Să bată atacant cine vreți voi, dar să fie atacant, nu vreau să bată Radunovic că el e fundaș. Asta e strategia mea, îi cert la televizor să audă toată lumea și să știe data viitoare că în minutul 20 pot să fie schimbați”a spus Gigi Becali în direct la Digi Sport, la scurt timp după încheierea meciului Farul Constanța – FCSB 1-1.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare