Interviu savuros cu Adrian Porumboiu în privinţa celui mai bun tehnician din fotbalul românesc, în 2024: „E antrenorul din fotoliu. Iar fotoliul nu e în odaie”. INTERVIU EXCLUSIV

Performanţele realizate de FCSB în anul 2024 (câștigarea campionatului şi parcursul din Europa League, unde roş-albaştrii se află pe locul 10 din 36 de formaţii) au aprins un subiect arzător în privinţa celor cărora le revin meritele. În timp ce Gigi Becali încearcă să-şi aroge rezultatele, diverşi specialişti susţin că tandemul Elias Charalambous şi Mihai Pintilii este cel care face diferenţa.

Adrian Porumboiu a făcut chiar şi o glumă la adresa finanțatorului campioanei, pe care îl numeşte „antrenorul din fotoliu”.

Topul lui Adrian Porumboiu

Pe final de an 2024, fostul investitor de la FC Vaslui a fost de-acord să realizeze un top personal al superlativelor din fotbalul românesc. Opţiunile omului de afaceri ar putea surprinde.

Domnule Porumboiu, pe cine aţi vedea fotbalistul român al anului?

Pe Radu Drăguşin, de departe. Are calitate, joacă la un nivel foarte înalt. În viitor, îl văd şi căpitan la echipa naţională. Uşor-uşor, devine o personalitate. Viitorul e al lui.

Apropo de căpitani, pe Nicolae Stanciu cum l-aţi aprecia?

Nicușor este crescut de mine, practic. Aş putea spune că şi datorită mie a ajuns să aibă această carieră. Bine, şi mulţumită talentului lui, evident. Însă, dacă vorbim de jucătorul anului, nu putem face comparaţie între el şi Drăguşin. Sunt în etape diferite ale carierelor, iar de echipele de club nu mai vorbim… Drăguşin este într-o lume deosebită.

Aveți un favorit şi din campionatul intern?

Pe Daniel Bîrligea. El şi Drăguşin sunt jucătorii români ai anului. Nu ştiu ce a fost în mintea lui Varga să-l lase pe Bîrligea să plece la FCSB. Să ai o perlă în echipă şi s-o scapi. Şi era un atacant pe stilul lui Dan Petrescu, de luptă. Când te prinde, te execută. În timp ce Louis Munteanu se află într-un regres, Bîrligea creşte. Va fi atacantul echipei naţionale. E jucătorul momentului în Superliga. Iar FCSB va câştiga la pas titlul, din nou.

Titlul de antrenorul anului ar merge către…

Către antrenorul din fotoliu. Iar fotoliul nu e în odaie (n.r. – râde). Acum, serios, cea mai frumoasă impresie mi-a lăsat-o Zeljko Kopic. Şi Dorinel Munteanu a avut un an bun, dar ce a făcut Kopic la Dinamo este impresionant, cum a luat echipa şi unde a dus-o.

L-aţi omis intenţionat pe Edi Iordănescu?

Edi a făcut cea mai mare greşeală din viaţa lui că a plecat de la echipa naţională. Așa este el, dă lovitura şi fuge. Cum să pleci într-un vârf al carierei? Cum să pleci când tu ai reconstruit naţionala? Nu l-am înţeles, i-am şi spus-o. Eu am prevăzut plecarea lui, după EURO 2024. A greşit fundamental. Oare ce a fost în capul lui? Nu are anduranţă.

Cum aţi aprecia arbitrajul românesc?

A venit un val bun de arbitri. E şi meritul lui Kyros Vassaras, normal. Mă uit la ce vine din spate, văd că arbitrează la nivel internaţional, în Liga Campionilor… Eu îi laud pe toţi, chiar şi pe Istvan Kovasc. Stăm bine cu arbitrajul. Şi Sebi Colţescu are un parcurs de apreciat, trecutul e mai întunecat…

Ce părere aveți despre implicarea lui Ion Crăciunescu la FC Voluntari şi a celorlalţi oameni de fotbal, Neţoiu, Marius Stan, Pițurcă?

Anul viitor, pe vremea asta, vorbim despre Voluntari că se bat la titlu.

Sunteți ironic?

Nu, deloc, vorbesc serios. Bine, trebuie să şi transfere jucători ca să se bată acolo, sus, în prima ligă. Felicitări lui Ion Crăciunescu, foarte bine, e dreptul lui să se implice. Se pricep toţi. Neţoiu are bani, iar Victor Piurcă este un campion. Chiar dacă Burcă e antrenorul principal, eu cred că mintea din spate va fi Pițurcă. Vor promova şi se vor bate la titlu.

Pițurcă, interesat de Steaua Bucureşti

Deși mai multe voci din fotbalul românesc l-au dat pe Victor Pițurcă drept manager general la FC Voluntari, fostul selecționer a negat orice fel de implicare la echipa din Ilfov.

„V-am mai spus, în fotbalul românesc dacă ar fi să vin în conducere, doar la Steaua Bucureşti. Restul nu prezintă interes pentru mine.

(N.r: despre ofertele din străinătate) N-am avut echipe pe care mi le-aş fi dorit. Ştiţi CV-ul meu, am antrenat foarte puţine echipe, mulţi ani, şi nu-mi permit acum să merg la echipe mici”, a declarat Victor Piţurcă.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare