Christopher Braun, fundașul de 33 de ani al echipei Rapid București, și-a prelungit contractul cu formația din Giulești. Cu o valoare de piață estimată la 665.000 de euro, Braun este unul dintre jucătorii experimentați din lotul pe care Marius Șumudică se bazează în acest sezon.
Deși a fost utilizat doar 90 de minute în ultimele patru partide disputate de Rapid, se pare că Braun i-a convins pe giuleșteni să-i prelungească contractul până în 2026, știrea venind chiar de pe pagina oficială a clubului din București.
„Rapid a devenit o parte din mine”!
Fundașul a avut și un mesaj pentru suporterii formației de sub Podul Grant.
“Sunt foarte fericit și onorat că cei din club și staff-ul au încredere în mine. De când am venit aici, am primit multă dragoste, iar tot ce pot să promit este că atât timp cât voi fi aici voi da 100% pentru suporteri. Sunt de 4 ani în România, mă simt ca acasă, iar Rapid a devenit o parte din mine”, a declarat fundașul german pentru fcrapid.ro.
Braun a ajuns în Giulești la jumătatea anului 2023, transferat de la CFR Cluj în schimbul sumei de 300.000$.
Cristian Ignat, la Rapid până în 2028. Cum a reacționat jucătorul
Apărătorul a ajuns în Giulești în 2018, de la ACS Juniorul. La echipa mare a bucureștenilor, Ignat a bifat 24 de partide, 17 dintre ele în sezonul curent. Dintre aceste apariții pe gazon, 15 au fost consemnate în SuperLiga, iar două în Cupa României Betano
Cristian Ignat vorbit despre noul său contract. S-a arătat încântat de obținerea înțelegerii și și-a exprimat sentimentele puternice față de Rapid.
Pentru a demonstra că este familiarizat cu greutățile prin care a trecut clubul de-a lungul anilor, stoperul a făcut o paralelă între condițiile pe care le-a găsit în Giulești la momentul sosirii sale, atunci când echipa evolua în liga secundă, și cele cu care bucureștenii se laudă astăzi.
„Este un pas foarte important pentru mine și mă bucur că am reușit să semnez. Îmi place să joc la Rapid, îmi plac condițiile de aici, iubesc acest club și sper să joc cât mai bine. Am venit în liga a doua, știu prin ce a trecut Rapidul, prin ce condiții, iar acum sunt niște condiții foarte bune”, a comunicat Cristian Ignat, pentru site-ul oficial al Rapidului.