România a evitat adversari grei în drumul spre Mondial și pare să aibă o grupă accesibilă în preliminarii.
Naționala lui Mircea Lucescu a fost repartizată în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru și San Marino.
Răzvan Burleanu: „Vreau să câștigăm a patra grupă la rând”
Răzvan Burleanu are un obiectiv clar pentru preliminariile Mondialului, marele turneu final la care România nu a mai fost prezentă de 28 de ani. Șeful FRF își dorește ca elevii lui Mircea Lucescu să câștige din nou o grupă, după ce au făcut asta în preliminariile pentru EURO 2024, la turneul final din Germania și în Liga Națiunilor.
”În primul rând. suntem încrezători că vom face tot ce ține de noi pentru a le oferi suporterilor o experiență unică și în 2025. Ceea ce contează este să continuăm performanța din Germania, din 2024, când am bifat cea mai bună performanță din ultimii 24 de ani și după 28 de ani să ajungem din nou la Mondial. Avem și barajul asigurat din Liga Națiunilor, dar ne dorim calificarea directă.
Deci va fi a patra grupă consecutivă câștigată de România. Dar trebuie să fim ponderați și să ne uităm și la performanțele adversarilor. Am mai întâlnit Austria, Bosnia, Cipru, unde ne-am simțit ca acasă. Austria a câștigat grupa la EURO, deci a meritat să fie în Urna 1. Bosnia a câștigat grupa din Liga Națiunilor, chiar dacă ne-am împărțit victoriile. Noi am retrogradat în Liga C, dar am reușit mai apoi să construim o generație de suflet și revenim acum.
Misiunea noastră ar fi fost mult mai dificilă cu adversari mai grei, dar știam din start că vom evita mulți dintre ei, pentru că mai sunt și meciurile din Liga Națiunilor. Ceea ce ne dorim este să continuăm această serie și să câștigăm din nou o grupă, a patra la rând, și să mergem, după 28 de ani la un Mondial. Nu sunt nici optimist, nici pesimist. Știu că jucătorii vor da tot ce depinde de ei, pentru a livra la cel mai înalt nivel”, a spus Burleanu.
Edi Iordănescu, mesaj clar pentru naționala României
Edi Iordănescu are mare încredere în jucătorii naționalei României, pe care i-a pregătit aproximativ doi ani și jumătate. Fostul selecționer este de părere că prima reprezentativă are capacitatea de a încheia pe primul loc în clasament, iar acesta trebuie să fie punctul de plecare pentru elevii lui Mircea Lucescu.
“Am mare încredere în băieți, în grup și în ce reprezintă echipa națională. Știu ce caractere și fotbalisti am antrenat. România poate merge la Mondial de pe primul loc și asta trebuie să caute. Baftă, România”, a spus Edi Iordănescu, în exclusivitate pentru Sportpesurse.ro.