România a evitat adversari grei în drumul spre Mondial și pare să aibă o grupă accesibilă în preliminarii.
Naționala lui Mircea Lucescu a fost repartizată în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru și San Marino. Imediat după eveniment, selecționerul României a oferit o reacție și a analizat oponentele primei reprezentative.
Mircea Lucescu: „Voi fi mulțumit dacă vom ajunge la Cupa Mondială”
Chiar dacă grupa este una ușoară la prima vedere, Mircea Lucescu a tras un semnal de alarmă.
”Nu e vorba despre noroc, trebuie să câștigi meciurile ca să poți spune că am avut noroc sau nu. E o grupă echilibrată. Austria a câștigat grupa de la EURO, înaintea Franței, iar în Liga Națiunilor pe doi, după Norvegia.
Chiar dacă Austria e o țară mai mică, lucrurile nu sunt simple. Sunt jucători buni, care joacă în Bundesliga. Ce înseamnă balauri? Austria le-a bătut pe Franța și pe Olanda, păi, care e balaurul? E o grupă care se joacă. Cum să fiu mulțumit? Voi fi mulțumit dacă vom ajunge la Cupa Mondială.
Avem o echipă cu jucători buni, cu experiență, care sunt foarte buni prieteni, un grup competitiv, un grup puternic. Trebuie să analizăm foarte bine echipele. Nu va fi simplu nici împotriva Bosniei, care are jucători foarte puternici.
Sigur, trebuie să fim optimiști, să pregătim foarte bine jocurile, jucătorii trebuie să fie concentrați la echipele de club, să rămână titulari până la startul preliminariilor. E o calificare care se joacă. Mult entuziasm și speranță de calificare.
Eu nu m-am gândit cu cine putem cădea. E același lucru, toate echipele sunt foarte bine pregătite. Și echipele care par mici sunt pregătite foarte bine”, a declarat Mircea Lucescu.
Florin Prunea și Ladislau Boloni au reacționat imediat pentru Sportpesurse.ro
Imediat după tragerea la sorți, Florin Prunea și Ladislau Boloni au fost contactați de Sportpesurse.ro, iar reacțiile celor doi au fost în aceeași notă.
Atât Prunea, cât și Boloni consideră că România a avut parte de cea mai ușoară grupă posibilă, însă susțin că nu este nimic jucat deocamdată.
„Nu am urmărit. Zi-mi cu cine am picat! Este o grupă accesibilă, mai bine de atât nu se putea! Austria este o echipă foarte bună, nu va fi deloc ușor. Este o grupă bună, dar o să fie o luptă în trei, e clar. Va fi și Bosnia acolo. Am evitat adversari buni, dar și Austria este o echipă puternică. Eu am fost delegat UEFA și am văzut multe meciuri de-ale lor”, a spus Florin Prunea, pentru Sportpesurse.ro.
“La prima vedere, nu puteam avea o grupă mai accesibilă. Dar acum, vom vedea ce o să fie”, a spus și Ladislau Boloni.