Ajuns la 35 de ani, Valentin Crețu nu își arată vârsta și are evoluții remarcabile în tricoul FCSB-ului.
Andrei Rațiu și Cristi Manea, concurenții lui Valentin Crețu la naționala României
Valentin Crețu a recunoscut că i-ar plăcea să primească telegrama de convocare din partea lui Mircea Lucescu, însă acest lucru pare aproape imposibil în momentul de față. Pe postul de fundaș dreapta, România îi are pe Andrei Rațiu și Cristi Manea, doi fotbaliști mult mai tineri și care se află de mult în anturajul primei reprezentative.
Deși este un fotbalist cu multă experiență și a evoluat mulți ani la cel mai înalt nivel, Valentin Crețu are doar două meciuri la naționala României. Ambele au fost în mandatul lui Mirel Rădoi, în anul 2020, atunci când fundașul dreapta a evoluat 20 de minute într-un amical cu Belarus (5-3) și 64 de minute cu Irlanda de Nord (1-1), în Nations League.
Pe lângă Valentin Crețu, mai sunt și alți fundași dreapta care așteaptă un semn din partea lui Mircea Lucescu: Vasile Mogoș, Alexandru Pantea, Radu Boboc sau Dan Sîrbu.
Valentin Creţu vrea la naţională
La 35 de ani, fundașul dreapta de la FCSB încă are aspiraţii înalte: vrea să revină în echipa naţională, după o absenţă de patru ani.
„De ce nu? Pentru asta muncesc, joc la cea mai bună echipă. Ştiu cât muncesc şi îmi doresc să ajung şi pe la naţională. Vârsta pentru mine e un numar şi asta se vede. Se vede în evoluţii”, a spus fundaşul dreapta de la FCSB, conform Orangesport.
Valentin Creţu recunoaşte că nu a fost un elev model. Lipsea cu zilele de la şcoală, pentru a merge la antrenamente.
„Le plăcea de mine, pentru că eram modest, foarte atent, stăteam câte două, treu ore şi eram atent. Ştiau că îmi place foarte mult fotbalul şi chiar le mulţumesc că au avut aşa înţelegere şi m-au lăsat să mă duc la fotbal. Aveam şi două antrenamente pe zi. Era greu să mai ajung şi la şcoală”, a admis fotbalistul campioanei României.