Răzvan Lucescu (55 de ani) se află în centrul atenției în Grecia.
Răzvan Lucescu, cel mai bun antrenor din Grecia
În sezonul trecut, PAOK a devenit campioana Greciei, după o luptă dusă până în finalul stagiunii. În prezent, formația lui Răzvan Lucescu este pe locul 2 în clasament și evoluează în faza principală din Europa League, acolo unde este și FCSB.
Grație rezultatelor sale din 2024, Răzvan Lucescu a fost ales cel mai bun antrenor al anului în Grecia. Tehnicianul român a avut un mesaj superb și a ținut să le mulțumească tuturor celor din club pentru reușita sa.
”Acesta este premiul jucătorilor şi celor care au lucrat în echipă şi al conducerii. Acesta este premiul patronului nostru. Acesta este premiul lui PAOK pentru un sezon fantastic. Vă mulţumim tuturor pentru momentele fantastice pe care le-am avut.
Vreau să-mi exprim aprecierea faţă de Jovanovic şi de Mendilibar. Transmit salutările unui alt tehnician fantastic, Almeida, pentru munca sa excelentă”, a declarat Răzvan Lucescu, potrivit presei din Grecia.
Răzvan Lucescu, de neclintit de la PAOK
Răzvan Lucescu a câștigat două titluri de campion cu PAOK, din totalul de patru din întreaga istorie a clubului. În acest sezon însă, antrenorul român a avut parte și de critici, iar grecii au vorbit chiar despre o plecare a tehnicianului, lucru care nu se va întâmpla în cele din urmă.
Direct din Grecia, Pantelis Kapetanos a oferit mai multe declarații pentru Sportpesurse.ro și a lămurit situația. Fostul atacant de la FCSB și CFR a dezvăluit că Răzvan Lucescu este extrem de iubit la PAOK și fanii se opun unei eventuale plecări a românului.
„Nu m-am așteptat să bată FCSB. PAOK are o echipă foarte bună, extrem de puternică, dar eu am zis că FCSB are un trecut important în Europa. Le-am zis asta și celor de la PAOK, iar toată lumea a văzut că așa a fost. A fost o victorie pe un stadion greu, plin de fani. A fost un șoc eșecul lui PAOK. Nimeni nu se aștepta să piardă acasă.
(n.r. dacă Răzvan Lucescu este în pericol) Nu este adevărat. Ce a făcut Răzvan Lucescu la PAOK nu va face nimeni. Înseamnă mult pentru echipa asta. Fanii lui PAOK au scris ceva pentru el și vor ca el să rămână la echipă. Nimeni nu trebuie să vorbească de rău despre Răzvan Lucescu. Aici, suporterii sunt mai rău decât cei din România. Dacă bați, ești bun, dacă nu, nu e bine. La primele echipe se întâmplă asta în fiecare etapă, e presiune mare„, a spus Pantelis Kapetanos.
În cariera sa de până acum, Răzvan Lucescu le-a antrenat pe FC Brașov, Rapid București, El-Jaish, Petrolul, Skoda Xanthi, Al-Hilal și PAOK Salonic.