Cea mai mare victorie pentru Dan Șucu și Victor Angelescu la Rapid. Acţionarii din Giuleşti au dat lovitura!

Clubul Rapid a înregistrat o mare victorie în sala de judecată. Societatea patronată de Dan Şucu a avut câștig de cauză la ÎCCJ privind mărcile Fotbal Club Rapid.

Așadar, echipa condusă de Dan Șucu și Victor Angelescu deține mărcile Fotbal Club Rapid.

Clubul din Superligă a anunțat că a avut câștig de cauză prin decizia luată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a respins cererea celor de la AFC Rapid.

Decizia este definitivă

Ce au câştigat acţionarii clubului din prima ligă? Marca figurativă şi emblema, care nu mai poate să fie folosită de nicio altă societate fără acordul Rapidului. În plus, AFC Rapid, formația din Liga 4, nu mai are marcă.

DECIZIE DEFINITIVĂ PRIVIND MĂRCILE FOTBAL CLUB RAPID

Înalta Curte de Casație și Justiție a României a respins astăzi recursurile formulate împotriva deciziilor Curții de Apel București, de anul trecut, în cele două dosare privind mărcile Fotbal Club Rapid.

Prin respingerea recursurilor, ÎCCJ a menținut deciziile CAB, prin care s-au stabilit, printre altele, ca mărcile constând în emblemele Fotbal Club Rapid (emblema actuala a clubului) și Uniunea Fotbal Club Rapid au fost înregistrate legal de către fosta societate Rapid (aflată acum în faliment), că acestea au fost achiziționate legal în anul 2018 de către actuala societate și că marca Asociația Fotbal Club Rapid va fi anulată”, a transmis Rapid.

Daniel Pancu, dur după Sepsi – Rapid, 2-0

Rapid se îndepărtează de play-off. Echipa giuleșteană a pierdut, 0-2, în deplasarea de la Sepsi Sf. Gheorghe. Daniel Pancu a adus în discuție toate evenimentele mai puțin fericite și scandalurile care au avut loc în ultimii doi ani în jurul clubului Rapid.

”Prin tot ceea ce s-a întâmplat anul trecut: Papeau cu Braun aruncau sticlele pe unde le aruncau, Iacob și Papeau se băteau cu suporterii. Anul acesta Boupendza provoacă publicul după trei meciuri în Giulești.

Aceste lucruri îmi dau senzația de un ’sat fără câini’ așa la Rapid, de un club mic. Nu mai văd la nicio echipă din România, la FCSB, Universitatea Craiova, CFR Cluj. La Rapid deja se adună și te trag în jos mult”, a spus Pancu la Digisport.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare