Ajuns la 25 de ani, Andrei Vlad se află în fața unei decizii importante în carieră.
Andrei Vlad s-a aflat în vizorul Farului Constanța
Andrei Vlad a ajuns în vara anului 2017 la FCSB, după ce Gigi Becali le-a plătit suma de 400.000 de euro celor de la Universitatea Craiova. La un moment dat, goalkeeper-ul ajunsese titularul echipei, însă gafele făcute l-au exasperat pe afaceristul din Pipera, care l-a trecut pe bancă.
La finalul acestei luni, Andrei Vlad își va încheia conturile cu FCSB și va trebui să își aleagă un nou club. Portarul s-a aflat, la un moment dat, în vizorul celor de la Farul, lucru confirmat inclusiv de Ciprian Marica, unul dintre acționarii clubului de la malul mării.
„(n.r. Andrei Vlad, propus la Farul) Păi noi nu avem portar? Ideea e că sunt și portari în academie care își așteaptă rândul. Noi am discutat despre Vlad acum ceva timp. A fost o discuție, însă, la momentul acela, nu l-am luat în considerare. Nu știm pe viitor. Permiteți-mi să nu-mi dau cu părerea despre portari”, a spus Ciprian Marica, potrivit Fanatik.
Andrei Vlad pleacă gratis de la FCSB
Aflat din vara anului 2017 la FCSB, Andrei Vlad se pregătește să schimbe echipa. Nemulțumit de statutul său la campioana României, acolo unde a devenit eterna rezervă a lui Ștefan Târnovanu, goalkeeper-ul nu și-a mai prelungit angajamentul cu bucureștenii și va începe o nouă experiență.
Parcursul lui Andrei Vlad a fost unul dezamăgitor. În trecut, Gigi Becali spunea că a primit o ofertă de 10 milioane de euro pentru portar, însă a refuzat să-l dea. Acum, patronul FCSB-ului îl va pierde pe jucător fără să încaseze vreun ban în schimbul său.
„Vlad a fost cândva Messi al portarilor. Pentru declarația pe care am făcut-o atunci au fost echipe care s-au interesat și au făcut anumite propuneri, că dau 10 milioane, 20 dacă câștigă nu știu ce. Eu știu să-i fac publicitate, dar degeaba, dacă el nu mă ajută, dă pasă la adversari s-o bage în poartă”, spunea Gigi Becali, potrivit Digisport.