Vrea să devină român cu acte în regulă! Titularul de la FCSB are gânduri serioase: „Mă simt bine aici”

Risto Radunovic (32 de ani) a ajuns prima dată în România în vara anului 2017, atunci când Astra Giurgiu l-a achiziționat de la Buducnost Podgorica.

Risto Radunovic vrea să-și ia cetățenia română

Ulterior, Radunovic s-a adaptat perfect în fotbalul din România și a avut evoluții remarcabile în tricoul Astrei. Așa a ajuns în vizorul FCSB-ului, iar din ianuarie 2021 îmbracă tricoul roș-albaștrilor și este un titlular de bază.

Recent, Risto Radunovic și-a prelungit contractul cu FCSB, iar acum anunță că vrea să se stabileacă în România. Muntenegreanul ia în calcul să obțină și cetățenia, asta deoarece legea îi permite acest lucru.

E posibil ca, la anul, să depun actele, poate rezolv și asta. E posibil să rămân în România, mă simt bine aici, iar asta e cel mai important lucru. Îmi plac oamenii de aici, mi-am făcut prieteni. Ce nu-mi place? Traficul! În rest însă, mă simt foarte bine în România“, a spus Risto Radunovic, potrivit Sport.ro.

39 de selecții și un gol reprezintă cifrele lui Risto Radunovic la naționala mare a Muntenegrului.

Risto Radunovic și-a prelungit contractul cu FCSB

În vara anului 2024, Gigi Becali și Risto Radunovic au ajuns la un comun acord, iar fundașul de bandă a semnat prelungirea contractului.

Cele două părți erau deja întelese pentru suma de bani pe care acesta o va încasa lunar. De la suma de 12 mii de euro pe care obișnuia să o încaseze, Radunovic are acum un salariu lunar de 20 mii de euro. Formația roș-albastră va putea beneficia de serviciile muntenegreanului pentru doi ani și jumătate, mai exact până pe data de 30 iunie 2027.

„”Cu Radunovic am semnat pe doi ani și jumătate. Am semnat deja. O să îi dau 20.000 pe lună.” a dezvăluit Gigi Becali, la Fanatik.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare