Gică Popescu (57 de ani) a reacționat, în exclusivitate pentru sportpesurse.ro, după afirmațiile lansate de Mircea Lucescu (79 de ani) în legătură cu Generația de Aur.
Concret, actualul selecționer al naționalei României a spus, în cadrul evenimentului cu ocazia căruia a lansat cartea „Mirajul Gazonului”, că nu crede în existența Generației de Aur sau a celei de Suflet. A opinat că totul are legătură cu anumite generații care se dezvoltă armonios cu fiecare an care trece.
„Era o perioadă în care nu aveam voie să ne arătăm valoarea, perioadă în care numele meu nici măcar nu era scris, scria doar «antrenor echipa națională», trebuia doar ca niște persoane să aibă valoare. A fost o perioadă dificilă.
Pentru mine nu există Generație de Aur sau Generație de Suflet, există doar generații care cresc de la an la an”, a povestit Mircea Lucescu.
Ce a spus Gică Popescu, după cuvintele lui Mircea Lucescu
Fostul internațional român, în prezent președinte la Farul, a vorbit despre poziția exprimată de „Il Luce” în momentul lansării autobiografiei „Mirajul Gazonului”.
A transmis destul de clar că nu îl va contrazice niciodată pe Lucescu, al cărui nume este cunoscut la nivel mondial datorită performanțelor reușite de actualul tehnician de-a lungul timpului în sportul-rege. La final, Gică Popescu a pus în scenă o descriere superbă pentru Mircea Lucescu.
„Eu nu o să-l contrazic niciodată pe Mircea Lucescu, nu o să comentez pe baza declarațiilor sale. El este o enciclopedie a fotbalului românesc”, a afirmat Gică Popescu, pentru sportpesurse.ro.
Florin Prunea, de partea lui Mircea Lucescu: „Eu sunt de acord cu ceea ce spune”
Florin Prunea, fostul internațional român, component al Generației de Aur, a discutat la rândul său despre discursul lui Mircea Lucescu. Ex-goalkeeper-ul „tricolor”, care nu a fost deranjat absolut deloc de problema ridicată de „Il Luce”, i-a dat dreptate selecționerului primei reprezentative de fotbal a țării noastre și și-a argumentat părerea.
„Nu mă deranjează și are dreptate cu ceea spune. Eu sunt de acord cu ceea ce spune. Fiecare generație a avut ceva special. Pe noi, suporterii și presa ne-au numit așa, nu ne-am pus noi numele ăsta.
Generație de Aur a avut și Lucescu la Dinamo, Generația de Aur a fost și a lui pe vremuri, cu Cornel Dinu. Toate generațiile au avut ceva special.
Generația când a fost el antrenor, când a calificat echipa în 1984, la fel, o generație fantastică, extraordinară. Și generația lui Chivu și Mutu cred că merita mai mult. Steaua, Craiova, Știința, la fel, are dreptate nea Mircea”, a declarat Florin Prunea, citat de iamsport.ro.