Alex Mitriţă şi Mihai Rotaru pun presiune pe Edi Iordănescu. Care sunt atuurile atacantului oltean în disputa cu selecţionerul

Alex Mitriţă a făcut, din nou, un meci foarte bun în Superligă. A marcat golul doi al oltenilor în partida cu CFR Cluj şi şi-a ajutat echipa să câştige în Gruia.

Această reuşită ar însemna un nou atu al atacantului în disputa personală pe care o are cu Edi Iordănescu. Pe măsură ce selecţionerul se încăpăţânează să-l convoace pe Mitriţă, jucătorul de 29 de ani reuşeşte partide tot mai bune.

Rotaru spune că Mitriţă merită convocat

Mihai Rotaru, patronul de la CSU Craiova, i-a luat apărarea jucătorului său.

„Mitriţă este un jucător fabulos. Cred că în fară de Drăguşin nu avem niciun Under 21 la naţională. Din punctul meu de vedere, au fost nişte animozităţi, dar aceste lucruri pot fi gestionate.

Mitriţă trebuie să arate aceeaşi atitudine în teren, pentru că el realizările le are întotdeauna. El arată că poate să tragă echipa după el, este un lider în teren. Cred că şi naţionala are nevoie de asta.

A venit înapoi în România pentru că avea nevoie de un loc să se reseteze. Pentru Universitatea Craiova, el înseamnă un fel de Dybala. Mi-a zis că are nevoie de 1 an de zile să stea aproape de oraş, de familie, de suporteri. Dar el a venit pentru că avea nevoie să se regăsească. E un fenomen aparte în fotbalul românesc.

Dacă îi fac 2 milioane de euro salariu la Craiova şi nu mai pleacă?”, a declarat Mihai Rotaru la Digisport.

Mitriţă, mesaj direct către Iordănescu

Alex Mitriţă a recunoscut că-şi doreşte să joace la EURO 2024.

„Trebuie să-mi fac treaba pe teren, să-mi fac treaba la echipa de club. Fac tot ce depinde de mine, eu zic că la final munca mea şi rezultatele vor fi răsplătite.

Sunt total schimbat, am altă atitudine faţă de anii precedenţi. Fiecare jucător şi doreşte să fie la EURO, şi colegii mei luptă pentru asta”, a spus Mitriţă.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare