Ianis Hagi (26 de ani) continuă să aibă un viitor incert la Rangers, iar românul este dorit de mai multe echipe din străinătate.
Francezii anunță că Strasbourg are concurență serioasă pentru Ianis Hagi
Ianis Hagi figurează pe lista celor de la Strasbourg, iar francezii forțează împrumutul românului în această iarnă. În cursă se mai află însă și alte formații, iar oficialii clubului din Hexagon se tem că negocierile cu Rangers ar putea pica din cauza interesului manifestat și din alte părți.
„Strasbourg ia în calcul aducerea lui Hagi sub formă de împrumut, formulă care ar putea fi potrivită ambelor părți. Actualul contract al lui Hagi cu Rangers este până în iunie 2026, făcând din opțiunea de împrumut o soluție pragmatică pentru clubul alsacian.
Ianis Hagi, pe lângă calitățile sale tehnice, este și un jucător de națională. Experiența sa pe scena internațională ar putea fi un atu valoros pentru Strasbourg în viitoarele sale ambiții sportive.
Alte cluburi monitorizează de aproape situația jucătorului, deși numele acestora nu au fost făcute publice. Această competiție ar putea influența negocierile actuale dintre Strasbourg și Glasgow Rangers.
Posibilitatea unui împrumut se profilează ca o oportunitate pentru Ianis Hagi de a câștiga timp de joc regulat, ceea ce ar putea fi benefic atât pentru jucător, cât și pentru clubul alsacian. Discuțiile între diferitele părți interesate continuă să progreseze„, au scris francezii.
Ianis Hagi nu mai acceptă să fie rezervă: „E clar, vreau să joc”
Chiar dacă a evoluat extrem de puțin la echipa de club în ultimele luni, Ianis Hagi a continuat să fie convocat de Mircea Lucescu la naționala României. Cu toate acestea, selecționerul i-a atras atenția fotbalistului că trebuie să joace mai mult de acum înainte, iar acest lucru l-a pus serios pe gânduri pe mijlocașul lui Rangers.
Ianis Hagi a recunoscut că nu știe ce va urma pentru el, însă le-a transmis în mod public celor de la Rangers că vrea să fie folosit mai mult.
„E complicat să spun ce se întâmplă din ianuarie. Sunt meciuri din trei în trei zile la noi, se întâmplă multe. Eu vreau să joc, e clar, toată lumea ştie asta, pentru asta trăiesc, e pasiunea mea, e clar, vreau să joc.
Avem cinci-şase săptămâni importante la club, cu o finală de Cupă cu Celtic, vrem să câştigăm, vrem să reducem diferenţa de puncte şi să intrăm în lupta pentru campionat.
Vreau să joc mai mult, e clar, dar nu trece o zi pe lângă mine fără să fiu epuizat la sfârşitul zilei şi să mă duc la culcare liniştit că am dat totul să rămân într-o formă cât mai bună”, a spus Ianis Hagi, potrivit AS.ro.