Jurnaliștii francezi au reacționat imediat la adresa lui Istvan Kovacs după Bayern Munchen – PSG 1-0, în UEFA Champions League.
Cum l-au numit francezii pe Istvan Kovacs după Bayern Munchen – PSG 1-0. Acuzații grave la adresa arbitrului român: „E principalul vinovat!”
Jurnaliștii francezi au găsit vinovatul pentru înfrângerea echipei lor de la Munchen: Istvan Kovacs. Românul a fost luat la țintă de francezi.
„Arbitrul român Istvan Kovacs, specialist în cartonașe”, au titrat jurnaliștii francezi de la L’equipe. Aceștia au continuat foarte dur:
„Românul Istvan Kovacs, care a jucat unul dintre rolurile principale în înfrângerea lui PSG cu Bayern (0-1), marți, de la Munchen, în Liga Campionilor, a fost fidel reputației sale de arbitru sever.
A lăsat o amintire bună la PSG, după calificarea echipei în sferturile de finală ale Ligii Campionilor din sezonul trecut, în detrimentul celor de la Barcelona (4-1). Dar data următoare când Istvan Kovacs s-a încrucișat cu parizienii, aceștia au fost poate puțin mai precauți.
Pentru că arbitrul român (40 de ani) nu i-a ajutat marți la Munchen împotriva lui Bayern (0-1) . Dacă nu a comis nicio eroare evidentă, oficialul a fost mai presus de toate fidel reputației sale, fiind strict în alocarea cartonașelor.
De exemplu, l-a eliminat pe Ousmane Dembele pentru două avertismente (minutul 37 și minutul 57), în urma unui protest nevehement și a unei greșeli mai stângace decât rea.
Domnul Kovacs, care sancționase cei mai mulți jucători la ultimul EURO (18 cartonașe galbene și două roșii, un record), a fost intransigent la poarta bavareză, la gol.
Cele două decizii ale sale au cântărit foarte mult rezultatul, precum cea pe care a luat-o în timpul înfrângerii lui OM împotriva lui Panathinaikos (0-1, 9 august 2023), în prima manșă a play-off-ului Ligii Campionilor. În acea zi, Geoffrey Kondogbia a plătit prețul severității sale, fiind și el eliminat fără cea mai mică îngăduință (în minutul 65)”, a mai notat sursa citată.
Istvan Kovacs, protagonistul principal din Bayern – PSG. Arbitrul român s-a certat minute în șir cu jucătorii francezi
Istvan Kovacs, arbitrul român, a fost în centrul atenției în duelul tensionat dintre Bayern Munchen și PSG, din etapa grupelor Champions League. Meciul disputat pe Allianz Arena a fost marcat de momente controversate, inclusiv eliminarea lui Ousmane Dembele și protestele vehemente ale jucătorilor francezi.
În minutul 38, Bayern Munchen a deschis scorul prin Kim, care a marcat cu o lovitură de cap după un corner executat de Joshua Kimmich. Totuși, faza premergătoare golului a generat nemulțumirea jucătorilor PSG.
Ousmane Dembele a protestat vehement împotriva deciziei de a acorda cornerul, motiv pentru care Istvan Kovacs i-a arătat cartonașul galben. Nervos, francezul nu s-a oprit, iar Marquinhos a intervenit pentru a calma situația.
După marcarea golului, PSG a acuzat un fault al lui Jamal Musiala asupra portarului Matvey Safonov, însă arbitrii din camera VAR au analizat faza și au validat golul.
În repriza secundă, Ousmane Dembele a fost eliminat de Kovacs în minutul 58, după ce a primit al doilea cartonaș galben pentru un fault asupra lui Alphonso Davies. Decizia arbitrului român a stârnit din nou proteste din partea parizienilor, care considerau că eliminarea a fost prea severă.