Continuă Zeljko Kopic la Dinamo? Vestea a venit chiar de la Andrei Nicolescu: „Nu vreau să comentez mai mult”

Andrei Nicolescu, administratorul special al clubului Dinamo, a oferit detalii despre situația antrenorului Zeljko Kopic, al cărui contract urmează să expire la finalul sezonului.

Deși înțelegerea tehnicianului croat se apropie de termen, Nicolescu a transmis că discuțiile pentru prelungire sunt într-un stadiu avansat și că se așteaptă ca lucrurile să se rezolve curând.

Zeljko Kopic a preluat echipa din Ștefan cel Mare sezonul trecut, având ca obiectiv salvarea de la retrogradare, pe care l-a îndeplinit cu succes. În acest sezon, Dinamo a surprins prin evoluțiile sale solide, fiind la doar două puncte de liderul SuperLigii. Nicolescu a asigurat că prelungirea contractului lui Kopic nu reprezintă o problemă.

Kopic, aproape de prelungirea contractului

Administratorul special a evidențiat progresul echipei sub comanda lui Kopic, subliniind că doar el și antrenorul croat au crezut cu adevărat în acest parcurs.

Nicolescu a recunoscut că Dinamo mai are obstacole de depășit, cum ar fi complexele legate de anumite adversare, dar se arată optimist.

”Nu suntem sub presiunea timpului pe lângă lucrurile de zi cu zi, mai reluăm discuția, dar suntem într-o zonă pozitivă, vă asigur. Credeți-mă că nu e o problemă, se va întâmpla destul de curând.

E și ieșirea din insolvență o parte din discuție, dar nu vreau să comentez mai mult. Există detalii pe care încă le mai discutăm, asta e informația”, a declarat Nicolescu, la Digi Sport.

„Mister Kopic și cu mine suntem cele două persoane care am crezut

”Mister Kopic și cu mine suntem cele două persoane care am crezut că putem ajunge aici. Restul nu știu…

Cât de mult am reușit să-i convingem și să-i inspirăm pe jucători se vede și se va vedea in continuare. Sper să rămânem constanți și cu picioarele pe pământ. E important că arătăm un joc solid și construim ce ne-am dorit, reușim să controlăm meciurile.

Într-adevăr am suferit cu FCSB, s-au întâmplat lucruri pe care nu le-am gestionat foarte bine. Important e că noi muncim mai bine, Mister a analizat ambele meciuri și cu siguranță data viitoare vom fi mult mai pregătiți.

Vom trece și de complexul ăsta, cum am trecut și de complexul Hermannstadt, unde am fost de 3 ori și nici nu-mi mai venea să mă uit la meci. Am învățat și ne-am pregătit mai bine data următoare”, a adăugat Nicolescu.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare