Ce jucători au băgat spaima în campioana României, înainte de FCSB – Olympiakos, joi, ora 22.00, în Europa League

După partidele din Superligă, campioana României revine în cupele europene. FCSB – Olympiakos este meciul de joi, ora 22.00, în Europa League, în etapa a 5-a a competiției.

Olympiakos are 47 de titluri în campionatul elen şi vine la Bucureşti în căutarea unui rezultat pozitiv, după trei partide consecutive fără eşec în competiţie.

De cine se teme Mihai Stoica

MM Stoica a descris următoarea adversară a echipei sale din Europa, pe care o consideră o echipă „extraordinar de interesantă”.

Președintele CA al FCSB a numit doi dintre jucătorii importanţi ai echipei din Pireu, atacantul Ayoub El Kaabi şi extrema dreaptă Gelson Martins, fotbalist care a marcat în poarta celor de la FCSB şi în celebra „dublă” cu Sporting Lisabona, din preliminariile UEFA Champions League.

„Cine are posbilitatea şi nu vine joi ratează o echipă extraordinar de interesantă. El Kaabi, Gelson Martins care ne-a omorât, s-a dus pe la Atletico Madrid, n-a prea jucat, n-a făcut mare lucru.

Să vezi doi copii, de 2006 şi 2007 născuţi, sunt ceva… Au bătut 4-1 pe AEK, echipă la care antrenor e Almeida, echipă la care joacă Dybala (n.r. Lamela), la care apără Strakosha. Olympiakos este una dintre cele trei deţinătoare de trofeu european acum. I-au bătut pe Fiorentina, jucând mai bine decât Fiorentina.

Când Mourinho a câştigat Conference League plângea de nu mai putea, că a mai trecut în panoplie un trofeu„, a declarat MM Stoica, la Prima Sport.

Olympiakos, dezlănțuită în campionat

Olympiakos are un moral foarte bun și vine după două victorii extrem de importante în campionatul intern. Gruparea din Pireu s-a impus cu 3-2 în fața celor de la PAOK și cu 4-1 contra celor de la AEK Atena, iar acum ocupă primul loc în Grecia, după 12 etape.

Echipa probabilă FCSB vs. Olympiakos: Târnovanu – Crețu, Ngezana, Dawa, Radunovic – Chiricheș, Șut – Ștefănescu, Olaru, Miculescu – Bîrligea.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare