Rivalii celor de la FCSB au ieșit la atac după arbitrajul din meciul campionilor cu Unirea Slobozia, câștigat de bucureșteni, scor 3-0.
Rivalii au ieșit la atac după arbitrajul de la FCSB – Unirea Slobozia: „Hai să primim și noi cadouri!” Acuzații grave la adresa campionilor
Concret, Cristi Balaj a continuat „războiul” cu rivalii de la FCSB, aducând argumente contra în privința golului validat pentru Darius Olaru, golul care a modificat pentru prima dată tabela în meciul cu Unirea Slobozia.
„(n.r. nu dai ce nu vezi) Exact. Voi ați văzut 100% că a intrat mingea? Nu ați avut aceleași imagini? Noi nu avem tehnologia goal-line, nu am avut cameră pe linia porții. Cel mai bine poziționat a fost asistentul. El a stabilit că nu este gol valabil.
Tu spui și vezi pe baza imaginilor că e gol valabil și că mingea a intrat 100% în poartă atâta timp cât ți-am dat niște elemente. Mingea a atins bara la rădăcină în momentul în care a atins gazonul, bara are aceeași grosime cu linia porții. Din acel moment, mingea a revenit în teren. Cum stabilești că a fost 100%? Explică-mi!
Nu am mai văzut meciul și am înțeles că FCSB a meritat să câștige. Dar hai să vedem. Și noi am jucat meciuri în care au fost echipe mai slab cotate decât noi, într-o poziție mai slabă în clasament, dar hai să primim și noi un cadou. Când mingea atinge linia porții, să se dea gol pentru noi. Hai să primim și noi cadouri, să începem de la 1-0 pentru noi.
Nu aș fi intervenit și nu v-aș fi răspuns la întrebare, dacă nu am fi fost atacați. Subliniez că etapa trecută au primit cadou la U Cluj lovitura liberă din care a ieșit golul FCSB-ului. Au primit cadou, s-a inventat fault la intervenția lui Dan Nistor asupra lui Bîrligea și a ieșit gol.
Să vă aduceți aminte cu Unirea Slobozia în prima etapă când a fost acea ținere. Să existe o incorectitudine în afara suprafeței de pedeapsă și VAR împreună cu arbitrul să dea greșeala în interior… Nu ar trebui să vorbim despre asta, dar am făcut acest lucru, repet, doar ca răspuns la intervențiile lor în momentul în care apare o fază ambiguă legată de CFR Cluj”, a declarat Cristi Balaj, potrivit Fanatik.
Răsturnare de situație la golul lui Darius Olaru! Verdict clar anti-FCSB oferit de specialist: „VAR nu avea de ce să intervină!”
Marius Avram aduce o răsturnare de situație în cazul golului înscris de Darius Olaru, în FCSB – Unirea Slobozia, din etapa #17 a Superligii.
Fostul arbitru consideră că primul gol al campionilor nu ar fi trebuit validat, motiv pentru care nu înțelege intervenția VAR. Opinia vine după ce Cristi Balaj, oficialul celor de la CFR Cluj, a făcut de asemenea acuzații grave la adresa arbitrajului de la FCSB – Unirea Slobozia.
„După ce văd toate reluările, eu nu pot spune cu siguranță că mingea a depășit în întregime linia porții. Este inexplicabil de ce VAR a intervenit și a schimbat decizia de pe teren!
Arbitrii de pe teren hotărâseră ca nu era gol, VAR nu avea de ce sa intervină. Impresia mea este ca nu a fost gol”, a spus Marius Avram, potrivit digisport.ro.