Andrei Borza, tânărul fundaș al Rapidului în vârstă de 19 ani, a atras interesul unor echipe importante din Serie A și Arabia Saudită. Potrivit antrenorului Marius Șumudică, ambele cluburi sunt dispuse să achite clauza de reziliere a contractului, estimată între 3 și 3,5 milioane de euro.
Dacă transferul se concretizează, Rapid ar urma să încaseze o sumă semnificativă, iar Borza ar putea câștiga un salariu anual de un milion de euro. Cotat în prezent la 1,5 milioane de euro, fundașul este considerat unul dintre cei mai promițători tineri jucători români.
Șumudică: „Își dorește să joace în Europa”
Marius Șumudică a lăudat progresul lui Borza, subliniind ambiția acestuia de a-și continua cariera în Europa.
Antrenorul Rapidului a mai adăugat că Borza are șansa de a-și demonstra valoarea la Campionatul European din vară, unde ar putea atrage și mai mult interes din partea cluburilor de top.
Deși interesul din Arabia Saudită ar aduce un câștig financiar impresionant, Borza pare să fie mai atras de o mutare în Europa, care i-ar permite să-și dezvolte cariera la cel mai înalt nivel.
”Există doar interes la Borza, nu ne putem opune. Sunt două variante, una din Serie A, alta din Arabia Saudită, care achită direct clauza. Are o clauză în jur de 3 milioane, 3,5 milioane. El a crescut foarte mult, își dorește să meargă în Europa. El nu juca când am venit eu aici, îl prinde acest sistem.
Eu cred că are o marjă foarte mare de creștere. Este încă doi ani under, are și Campionatul European în vară, acolo își poate etala toate calitățile.
M-a cucerit când a spus că vrea să joace în Europa. Pe mine m-a sunat un impresar din Emiratele Arabe că vor în ianuarie să îi plătească clauza și că îi dau salariu un milion de euro. El nu este interesat, îl felicit că a crescut enorm. Cred că va fi următorul jucător al echipei naționale”, a spus Şumudică, citat de fanatik.ro.