Ilie Dumitrescu prezice echipele din play-off-ul Ligii 1: „Nu vor fi surprize!”

Ilie Dumitrescu, fostul mare atacant al României, a făcut o analiză asupra luptei pentru play-off-ul Ligii 1, nominalizând echipele pe care le consideră favorite să ajungă în primele șase la finalul sezonului regular.

Chiar dacă echipe precum U Cluj, Petrolul sau Sepsi se află în prezent pe poziții fruntașe, Dumitrescu susține că lucrurile se vor schimba.

Ce echipe crede „Mister” că vor ajunge în play-off-ul Ligii 1

Potrivit fostului internațional, Rapid, FCSB, Universitatea Craiova și CFR Cluj sunt aproape sigure de prezența în play-off, în timp ce U Cluj are șanse, dar va întâmpina dificultăți din cauza lipsei de experiență.

Dumitrescu a remarcat că echipele de top au pierdut puncte neașteptate în acest sezon, ceea ce face ca lupta pentru titlu să fie mai echilibrată decât în anii precedenți.

”Abia a început returul, o să vedeți. E foarte greu. Șanse reale există pentru U Cluj, dar, dacă te uiți la clasament, va fi foarte greu ca anumite echipe care nu sunt obișnuite cu lupta asta și cu presiunea rezultatului etapă de etapă să se mențină în partea superioară.

Ilie Dumitrescu: „Tot Rapid, FCSB, Craiova și CFR Cluj vor fi în play-off”

Tot Rapid, FCSB, Craiova și CFR Cluj vor fi în play-off. Și U Cluj. Unele o să dispară. E echilibrată lupta la titlu. FCSB pierde la Botoșani, CFR, înainte, dacă avea 1-0, niciodată nu mai pierdea, Craiova a pierdut puncte importante.

Echipele de top au pierdut multe meciuri. Dar ca să rămâi acolo, mai este mult de tot, mai sunt foarte multe meciuri de disputat. Nu vor fi surprize în play-off!”, a spus Ilie Dumitrescu, citat de digisport.ro.

Ilie Dumitrescu a remarcat 7 jucători ai României

Ilie Dumitrescu nu are dubii, după ce a văzut jocul României în cele două meciuri din luna noiembrie. Fostul internațional a ținut să-i scoată în evidență pe Andrei Rațiu, Nicușor Bancu, Răzvan Marin, Daniel Bîrligea, Valentin Mihăilă, Florinel Coman și Ianis Hagi, iar despre ultimul menționat a spus că trebuie să aibă mai multă liniște la echipa de club.

Dumitrescu a apreciat cel mai mult faptul că între jucătorii României s-au creat relații de joc, combinații, semn că aceștia au ajuns să se cunoască destul de bine.

”Rațiu, Bancu, Răzvan Marin. Bîrligea, foarte bine, Mihăilă, activ, la fel și Ianis. A fost în joc. Are nevoie de mai multă liniște.

Coman a intrat bine. E unul dintre remarcații meciului. Îmi place că văd anumite relații de joc. Bancu cu Mihăilă, Rațiu cu Ianis sau cu Man”, a declarat Ilie Dumitrescu, pentru Digi Sport.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare