Radu Drăgușin (22 de ani) continuă să fie pe lista lui Juventus, club la care a crescut în Italia.
Juventus vrea împrumutul lui Radu Drăgușin
Aflat de aproape un an la Tottenham, Radu Drăgușin este dorit înapoi în Italia. Chiar dacă impresarul Florin Manea a exclus categoric o mutare în această iarnă, italienii scriu că există șanse ca românul să îmbrace din nou tricoul lui Juventus.
Concret, oficialii lui Juventus așteaptă să vadă dacă Tottenham este dispusă să-l împrumute pe Radu Drăgușin. Cel mai probabil, italienii vor vrea și o clauză de transfer definitiv, în cazul în care internaționalul român se va impune sub comanda lui Thiago Motta.
„Radu Drăgușin rămâne pe radarul lui Juventus, ca o potențială soluție pentru accidentarea lui Bremer, în ciuda dezmințirilor din ultima vreme. Dacă cei Spurs sunt deschiși la un împrumut, Juventus ar putea face o mișcare”, au scris italienii.
Radu Drăgușin, băgat în ceață de Mircea Lucescu
Radu Drăgușin a fost titularizat în toate cele 6 meciuri ale României cu Mircea Lucescu selecționer. În ultima partidă însă, cu Cipru, fundașul celor de la Tottenham a fost înlocuit în actul secund, însă nu se știe dacă a fost o decizie tactică a antrenorului sau fotbalistul a acuzat vreo problemă de ordin medical.
La antrenamentele naționalei, Radu Drăgușin și Mircea Lucescu ar fi avut unele discuții în contradictoriu. Concret, selecționerul îl ruga pe fundaș să joace într-un fel, iar acesta din urmă îi explica faptul că la Tottenham i se cere contrariul.
„Lumea nu știe că Radu nu a făcut toate antrenamente complete cu echipa, în perioada aceasta, deoarece a venit de acolo (n.r. – Anglia), a simțit o încărcare și a făcut două antrenamente separat. Ăsta e un motiv pentru că nu a fost cel pe care îl știm.
Cred că a mai fost un motiv, pentru că am asistat la niște discuții între el și domnul Mircea Lucescu, referitor la chestii tactice. Domnul Lucescu îi spunea într-un fel, iar el explica cum la echipa de club i se spunea altceva, aproape contrariul.
El încearcă să facă ce îi spune domnul Lucescu, doar că deprinderile de la Tottenham îl fac să acționeze involuntar, instinctiv. Doar că atunci când vii la echipa națională, trebuie să faci ce spune selecționerul.
Mai e încă un element de luat în calcul: în momentul în care nu joci aproape un an și apoi ajungi să joci la trei zile, cred că pot interveni astfel de greșeli. Pe seama acestui fapt pun momentele în care el greșește. El a greșit, dar a fost și-n momente în care scos în situația unu la unu”, a declarat Andrei Vochin, consilierul de la FRF, potrivit fanatik.ro.