Basarab Panduru a luat foc când a văzut decizia dată de UEFA la meciul cu Kosovo, fiind de părere că România este considerată vinovată.
Basarab Panduru a luat foc când a văzut decizia dată de UEFA la meciul cu Kosovo: „Văd că suntem considerați vinovați!”
Analistul TV consideră că scorul de 3-0 este unul corect, dar este complet nemulțumit de amenzile uriașe primite de Federația Română de Fotbal. În opinia lui Pandi, decizia UEFA afectează și reputația României.
„Scorul de 3-0 mi se pare corect, însă amenzile mi se par exagerate, prea multe. Din ce credeam că nu avem nicio vină, se pare că avem una destul de mare, judecând după ce s-a întâmplat și ce s-a spus. Sunt o grămadă de amenzi, iar acolo erau menționate și 6 puncte.
Mi se pare mult, iar rostul acestor sancțiuni îmi scapă. Văd că suntem considerați vinovați. Te gândești cine ar fi putut să spună ceva, Lucescu sau Stoichiță? Cam la ei mă gândesc, dar nu am auzit nimic de la ei. Sunt singurii care ar putea vorbi, dar totul a rămas în tăcere”, a declarat Basarab Panduru, potrivit Prima Sport.
Mircea Lucescu a numit naționala pe care nu vrea să o întâlnească în preliminariile CM 2026: „Sper ca UEFA să evite acest duel!”
Mircea Lucescu a numit naționala pe care vrea să o evite sub orice formă în preliminariile pentru Cupa Mondială din 2026.
Selecționerul României nu a numit echipe de top din prima urna valorică precum Germania sau Spania, ci dimpotrivă. Selecționerul a numit-o pe Kosovo drept naționala pe care nu vrea să o mai întâlnească de acum înainte.
După toate problemele dintre cele două naționale, Mircea Lucescu vrea ca UEFA să evite un nou duel, pe modelul Serbia – Albania sau Armenia – Azerbaidjan.
Meciul de la București din Liga Națiunilor dintre România și Kosovo a fost soluționat la UEFA, iar verdictul a fost unul favorabil românilor, ca scor. Din păcate, FRF a fost amendată și sancționată cu închiderea porților pentru următorul meci de pe teren propriu.
„Sper ca UEFA să evite acest duel (n.r. România – Kosovo), așa cum procedează în cazul altor țări, având în vedere toate antecedentele dintre noi”, a declarat Mircea Lucescu, potrivit PRO TV.