MM Stoica a făcut o alegere cât se poate de clară, în momentul în care a fost pus să aleagă antrenorul anului în România.
Cuplul Charalambous – Pintilii, ales de MM Stoica
Elias Charalambous și Mihai Pintilii au adus primul titlu în vitrina FCSB-ului, după 9 ani de pauză. Această performanță a fost suficientă pentru MM Stoica, iar acesta i-a nominalizat pe cei doi ca fiind antrenorii anului în România.
MM Stoica este de părere că victoriile lui Edi Iordănescu și Mircea Lucescu la naționala României sunt incomparabile cu cele ale FCSB-ului, asta deoarece au venit în fața unor echipe mai slab cotate.
„Având în vedere faptul că ai noștri (n.r. – Charalambous și Pintilii) au performat împotriva unor echipe mult ca valoare peste echipele naționale cu care s-au confruntat Edi și nea Mircea, îi aleg pe ai noștri. Edi a bătut 3-0 Ucraina, clar. În rest, cu echipe bune, n-a făcut nimic. L-au bătut Olanda și Belgia. Nu pot să fac comparație între campioana Greciei, campioana Danemarcei și Kosovo.
Sigur, e complicat să faci comparații între naționale și echipe de club. Dar, în momentul în care bați fără drept de apel campioana Danemarcei, când bați în deplasare la Salonic, pentru mine nu există decât un antrenor al anului. Mă rog, staff-ul nostru, mai trebuie să fie Alin Stoica acolo și îi am pe toți”, a spus MM Stoica, potrivit Prima Sport.
Mircea Lucescu a primit un răspuns tăios din partea fratelui lui Edi Iordănescu
Zilele trecute, Mircea Lucescu a declarat că România a fost ultima în clasamentul posesiei de la EURO 2024, iar actualul selecționer a primit o replică din partea lui Andrei Iordănescu, unul dintre frații lui Edi.
La conferința de presă dinaintea meciului cu Cipru, Mircea Lucescu a ținut să lămurească lucrurile. Marele antrenor a spus că nu este vorba despre niciun atac la Edi Iordănescu, ci a prezentat doar realitatea și problemele pe care naționala le are în momentul de față.
”Eu nici nu am citit şi nici nu vreau să citesc. Eu tot timpul am spus că a făcut o treabă bună. M-am întâlnit înainte, am fost obligat să iau o echipă naţională când nu era altă soluţie. Nu ştiu ce altceva se poate întâmpla, ce înseamnă lipsă de respect.
Ăsta e adevărul, sunt date statistice. Plecând de la datele alea, putem sau nu să ne calificăm. Sunt probleme. Trebuie să vedem cum mergem mai departe. Dacă sunt date statistice? Nu e vina mea, e vina voastră că nu le publicaţi. Terminaţi cu asta, polemici!
Eu îl respect pe Edi, este echipa lui. În primul rând este echipa lui Hagi, apoi a fost Mirel, apoi a fost Edi. Nu e simplu să treci de la juniori la seniori. Sunt absolut de acord că Edi a făcut-o foarte bine şi trebuia să rămână la echipa naţională. Poate revine, că eu nu eternizez aici. El este tânăr, acum s-a format un grup prea omogen.
Trebuie să existe mai multă concurenţă. Ar trebui 3-4 jucători în perioada următoare, ca să fii competitiv nu numai cu adversarii, ci şi cu noi înşine. Pun la punct asta, nu am citit. Dar ne e frică de cifre? Nu! Cum să îi răspund eu lui Andrei, sau cum îl cheamă? Eu trebuie să analizez”, a declarat Mircea Lucescu, la conferinţa de presă.