Ianis Hagi are în continuare o situație destul de complicată la Rangers, fiind destul de clar că încă nu a reușit să îl convingă pe antrenorul belgian Philippe Clement că merită să își redobândească un statut de fotbalist important în cadrul echipei.
Luni seară, mijlocașul ofensiv în vârstă de 26 de ani a fost integralist în meciul România – Cipru 4-1 din Liga Națiunilor și a avut o prestație în general apreciată, fiind foarte activ în joc și reușind chiar să și ofere pasa decisivă la ultimul gol al „tricolorilor”, marcat de Florinel Coman.
Ianis Hagi a fost sfătuit de Mircea Lucescu să plece de la Rangers la o echipă la care să primească mai multe șanse de joc
La finalul partidei de pe Arena Națională, selecționerul Mircea Lucescu a dezvăluit că i-a transmis fiului lui Gică Hagi că are mare nevoie ca el să plece la o echipă la care să primească mai multe șanse să își arate calitățile, fapt care în mod evident că ar urma să ajute foarte mult și echipa națională.
„Da, bineînțeles că l-am sfătuit (n.r. pe Ianis Hagi). Cum să nu? Nu e prima dată. I-am și spus că îi dau șansa asta (n.r. să joace), dar trebuie să ajungă la o altă echipă unde să joace efectiv. A jucat bine și îl felicit. Și-a făcut datoria”, a spus „Il Luce” la conferința de presă.
Doar că se pare că internaționalul român ar fi decis să nu urmeze acest sfat primit de la selecționer. Potrivit jurnaliștilor de la Rangers Review, Ianis Hagi este „disperat” să continue lupta pentru a se impune din nou la formația de pe „Ibrox Park”, mai ales în contextul în care există posibilitatea ca antrenorul Philippe Clement să plece în viitorul apropiat.
Se pare însă că internaționalul român și-ar dori mai degrabă să continue lupta pentru un loc de titular la gruparea din Glasgow
„Ianis Hagi este disperat să joace un rol important pentru Rangers. Fotbalistul în vârstă de 26 de ani a jucat 90 de minute pentru țara sa în victoria cu 4-1 împotriva Ciprului în Liga Națiunilor și a oferit un assist pentru Florinel Coman.
El nu a mai început un joc pentru Rangers de la o victorie 3-0 la St Mirren în mai 2023, după care a fost trimis sub formă de împrumut la Alaves înainte de a fi trimis la echipa a doua la întoarcerea sa. Dar el este determinat să joace pentru Rangers”, a notat sursa citată anterior.