S-au încheiat partidele din grupa C2 din Liga Națiunilor. Chiar dacă România şi Kosovo figurează cu câte 5 jocuri disputate, iar Cipru şi Lituania cu câte 6 meciuri, duelurile de pe teren au ajuns la final.
Soarta rezultatului din România – Kosovo, abandonat în prelungiri, la scorul de 0-0, va fi decisă la Comisia de Disciplină a UEFA.
Marian Iancu se teme de ghinionul lui Mircea Lucescu
În mod normal, România a promovat în Liga B şi va fi în urna a 2-a la tragerea la sorţi pentru preliminariile Cupei Mondiale 2026. Chiar dacă, în cel mai negru scenariu, UEFA ar dicta un 3-0 pentru Kosovo, la „masa verde”, tot tricolorii termină pe primul loc în grupa C2.
Marian Iancu, fostul finanţator de la Poli Timişoara, este de părere că naţionala lui Lucescu senior a arătat neputinţă în partida cu Kosovo.
„Au fost două meciuri diferite, în esență, jucate de echipa naționala a României, cu Kosovo și Cipru, din care putem trage o primă concluzie.
În sensul că avem resurse să jucăm prost atât împotriva unei formații bune, care se automotivează din alte considerente decât cele pur sportive, cât și împotriva unei echipe slabe, care se ambiționează.
Concluzia este una singură: şi noi suntem din același film, cu mențiunea că suntem actori principali din motive pur obiective. Am câştigat această competiţie la limită și cu ceva emoții în meciul cu Kosovo, în care ne-am lovit de propria neputința, fapt pentru care sunt destul de rezervat în ceea ce urmează în vederea calificărilor la CM„, a declarat Marian Iancu pentru Sportpesurse.ro.
Omul de afaceri a făcut o comparaţie între familiile Lucescu şi Iordănescu în ceea ce priveşte şansa.
„Niciun Lucescu nu este un Iordănescu. Este un fapt dovedit, nu o afirmație. Vin tragerile la sorți, iar asta conține o doză mare de oportunitate și hazard sau ghinion.
Aici balanța înclină către familia Iordănescu. Ne aflăm la un nivel fotbalistic care nu poate înfrânge oricare situație în care suntem puși să concurăm, pentru a ne atinge obiectivul de a ne califica la Cupa Mondială.
La tragerea la sorţi din decembrie, putem să-l așteptăm pe Moșul cu speranța unui cadou pe măsură, adică o Elveție, Irlanda de Nord, Feroe și San Marino.
Așa ceva poate fi posibil? E timpul să mai facem și haz de necaz. Speranța moare ultima. Nu putem fi noi cei mai mari ghinioniști”, a mai afirmat Marian Iancu.
Toate rezultatele din grupa C2 din Liga Națiunilor:
Vineri, 6 septembrie: Lituania – Cipru 0-1, Kosovo – ROMÂNIA 0-3
Luni, 9 septembrie: Cipru – Kosovo 0-4, ROMÂNIA – Lituania 3-1
Sâmbătă, 12 octombrie: Lituania – Kosovo 1-2, Cipru – ROMÂNIA 0-3
Marți, 15 octombrie: Lituania – ROMÂNIA 1-2, Kosovo – Cipru 3-0
Vineri, 15 noiembrie: Cipru – Lituania 2-1, ROMÂNIA – Kosovo 0-0 (abandonat în prelungiri)
Luni, 18 noiembrie: Kosovo – Lituania 1-0, ROMÂNIA – Cipru 4-1