UEFA priveşte cu rezerve rezultatul final al partidei România – Kosovo, abandonată la scorul de 0-0, în prelungiri, după ce oaspeţii de pe Arena Naţională au părăsit singuri terenul, acuzând scandări discriminatorii din tribune.
Naţionala noastră a învins Cipru, 4-1, luni seară, pe Arena Naţională şi a reuşit, astfel, să-şi adjudece primul loc în grupa C2 din Liga Națiunilor, indiferent de verdictul UEFA.
În paralel s-a disputat și partida Kosovo – Lituania. Gazdele de la Priștina s-au impus cu 1-0, grație golului marcat de Muharrem Jashari în minutul 5.
UEFA e precaută
Dacă la grupele care s-au încheiat lucrurile sunt clare, iar UEFA a anunțat echipele promovate în eșalonul superior, pe cele care vor juca în play-off și retrogradatele, nu același lucru se întâmplă și în cazul Grupei C2, din care face parte și România.
„Ar putea urma permutări în ceea ce le privește pe Kosovo și România. Cipru va rămâne în Liga C și în ediția următoare. Lituania este retrogradată în Liga D”, potrivit UEFA.

O decizie a UEFA este aşteptată în cursul acestei săptămâni. În funcţie de răspunsul forului, una dintre federaţii ar putea face apel.
Un antrenor din Kosovo crede că s-au făcut de ruşine
Antrenorul kosovar Tahir Batatina a criticat naționala țării sale și în principal pe selecționerul german Franco Foda.
Tehnicianul a transmis că dacă acest eșec i-ar fi aparținut, și-ar fi părăsit țara de rușine, deoarece consideră că adversarele kosovarilor din grupa C2, România, Cipru și Lituania, au fost mult prea ușoare.
”Dacă nu aș fi calificat Kosovo de pe primul loc în această grupă, mi-aș fi luat familia și aș fi părăsit țara”, a spus antrenorul kosovar Tahir Batatina, potrivit Botasot, preluat de sport.ro.