INTERVIU EXCLUSIV Mesajul lui Sulejman Demollari, cel mai bun albanez care a evoluat vreodată la noi, după incidentele de la România – Kosovo: „Să joace pe teren”

Ecourile evenimentelor de la partida România – Kosovo au ajuns aproape în întreaga lume. Abandonat în prelungiri, la scorul de 0-0, după ce oaspeţii de pe Arena Naţională i-au acuzat pe suporterii din tribune de discriminare şi xenofobie, rezultatul final va fi stabilit la Comisia de Disciplină a UEFA.

Între timp, România a învins Cipru cu scorul de 4-1, în ultima etapă a acestei ediții de Liga Națiunilor, iar Kosovo s-a impus în faţa Lituaniei cu 1-0. Asta înseamnă că tricolorii lui Mircea Lucescu au câştigat grupa indiferent de ce va spune UEFA legat de duelul cu Kosovo.

Sulejman Demollari, mesaj apăsat privind scandalul de la România – Kosovo

Sulejman Demollari (60 de ani), considerat cel mai bun fotbalist albanez care a evoluat vreodată în România, cu 100 de meciuri şi 36 de goluri în tricoul lui Dinamo, în perioada 1991-1995, a transmis un mesaj de pace. A fost şi conducător în cadrul clubului din Ştefan cel Mare, vreme de un sezon, în anul 2011. Acum, trăieşte în ţara natală.

Domnule Demollari, ce faceţi, cu ce vă mai ocupaţi?

Sunt foarte bine, mulțumesc. Lucrez pentru Federaţia de la Tirana, sunt scouter aici. Urmăresc tinerii jucători şi mă deplasez la partidele pe care le joacă loturile noastre, de diferite vârste.

Aţi mai păstrat legătura cu cineva din România?

Am prieteni acolo. Mă leagă multe lucruri de ţara voastră. Din fotbal, în ultima vreme am mai vorbit cu Gică Mihali, cu Dorinel Munteanu… Am fost gholgheter în România, am câştigat campionatul cu Dinamo, e normal să rămân în contacte cu românii.

Aţi urmărit parcursul lui Dinamo, care a fost cu bune, cu rele…?

Îmi pare rău că Dinamo a suferit, că a retrogradat, echipa aceasta este o legendă la voi. Ea trebuie să fie mereu sus, la bătaia la campionat, să lupte pentru trofee. Din nefericire, au fost probleme financiare, ca şi la noi…

Cum vi se pare naţionala României, cu Mircea Lucescu selecţioner?

Pentru mine, Mircea Lucescu a schimbat multe în fotbal. Îmi pare bine că a revenit la naţională, lucrează cu un nucleu bun de jucători, secretul progresului stă în omogenitate.

România a câştigat grupa din Liga Națiunilor, urmează preliminariile pentru Cupa Mondială din 2026. Credeți că ne putem califica la turneul final?

Eu sunt optimist, nu mai e o diferenţă așa mare în fotbal, între echipe. Sper să se califice şi România, şi Albania.

Ce părere aveți despre evenimentele de la România – Kosovo, când jucătorii oaspeţi au ieşit singuri de pe teren?

Vreau să mă înțelegeți, eu sunt fotbalist. Nu am altă treabă. Eu sunt albanez şi sunt apolitic! Ştiţi câte cartonaşe am încasat cât timp am jucat la Dinamo? Unul singur, un galben, e foarte interesant. Adică, mi-am văzut de fotbal, nu de altceva.

Am auzit diferite opinii despre ce s-a întâmplat pe teren, şi de la voi, şi de la kosovari. Ca fotbal, kosovarii puteau să câştige, n-a fost cea mai bună zi a României. Eu, unul, vreau să văd şi fair-play.

Repet, eu sunt apolitic. Mă interesează ca un fotbalist profesionist să evolueze pe teren, pentru familii, pentru public.

Credeți că România va câștiga cu 3-0 la „masa verde”?

În fotbal, sunt legi, sunt reguli. Cum e regulamentul, așa va decide UEFA. Există persoane autorizate care analizează.

UEFA a demarat o anchetă

UEFA a informat că a demarat ancheta disciplinară privitoare la evenimentele petrecute vineri seară, la partida România – Kosovo.

Forul de la Nyon a transmis că ambele federații sunt vizate de acest demers, dar nu a oferit mai multe informații, ci s-a rezumat la a preciza că alte aspecte referitoare la această chestiune vor fi furnizate în spațiul public pe măsură ce procedurile vor avansa.

„Proceduri disciplinare au fost demarate împotriva Federației Române de Fotbal și Federației Kosovare de Fotbal în concordanță cu Articolul 55 din Regulamentul Disciplinar al UEFA ca urmare a meciului din UEFA Nations League dintre România și Kosovo disputat pe 15 noiembrie 2024 la București.

Alte informații în legătură cu aceste proceduri vor fi furnizate la momentul potrivit”, a informat UEFA luni seară prin intermediul site-ului oficial.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare