Mircea Lucescu a lăsat un singur jucător pe dinafara partidei România – Cipru, luni, ora 21.45, în Liga Națiunilor

Tricolorii încearcă să revină la aspecte fotbalistice, după scandalul cu iz politic de la partida România – Kosovo.

Mircea Lucescu a lăsat un singur jucător pe dinafara meciului România – Cipru, ce se va disputa pe Arena Naţională, luni, ora 21.45, în Liga Naţiunilor.

Adrian Rus, trimis în tribune

Selecționerul de 79 de ani a văzut nevoit să scoată un singur nume din schema meciului. Cel care nu a prins lotul este fundașul central Adrian Rus, legitimat în Serie B, la Pisa.

Stoperul a făcut parte din lot la precedenta partidă, contra celor din Kosovo, întreruptă pe final.

Căpitanul Nicolae Stanciu, accidentat, şi Dennis Man, suspendat, nu sunt nici ei disponibili pentru partida România – Cipru.

România – Cipru, echipe probabile

România: Niță – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu – R. Marin, M. Marin, Olaru – Mihăilă, Drăguș, Mitriță

Cipru: Demetriou – Karo, Andreou, Panagitou, Ioannou – Kastanos, Artymatas, Charalampous – Loizou, Pittas, Kakoullis

Anunțul despre Stanciu şi Man

Pe lista de absențe importante se află Nicușor Stanciu și Dennis Man, așa cum se arată în comunicatul transmis oficial de FRF.

”Echipa națională a României are două absențe înaintea meciului de luni seară împotriva Ciprului, în cadrul Ligii Națiunilor:

Luni, 18 noiembrie, ora 21:45, Arena Națională: ROMÂNIA – Cipru.

Dennis Man, extrema dreaptă legitimată la AC Parma, a părăsit cantonamentul tricolorilor după ce a fost suspendat pentru această partidă. Suspendarea a survenit ca urmare a celui de-al doilea cartonaș galben primit în această ediție a competiției, cel mai recent în meciul cu Kosovo, partidă care nu s-a încheiat pe teren.

Federația Română de Fotbal a cerut clarificări oficiale de la UEFA privind această situație, iar răspunsul a venit aseară, înaintea ședinței de pregătire. În urma confirmării suspendării, Dennis Man a plecat din cantonamentul de la Mogoșoaia și se va alătura astăzi colegilor săi de la echipa de club.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare