Andrei Rațiu a rupt tăcerea! Ce a spus despre transferul la Barcelona, Tottenham sau Atletico Madrid

Andrei Rațiu (26 de ani) este cel mai curtat fotbalist român al momentului.

Andrei Rațiu, întrebat direct despre interesul granzilor din Europa

Andrei Rațiu l-a însoțit pe Mircea Lucescu la conferința de presă dinaintea meciului cu Cipru. Inevitabil, fotbalistul celor de la Rayo a fost întrebat despre un transfer la o echipă de top, însă fundașul dreapta a răspuns scurt.

Rațiu a spus doar că are contract cu Rayo și nu vrea să vorbească despre alte formații, chiar dacă în joc au fost aduse nume precum Barcelona, Leverkusen, Tottenham sau Atletico Madrid.

Eu am contract cu Rayo, ar fi lipsă de respect să vorbesc despre alte echipe. (n.r. despre meciul cu Kosovo) Știm situația, nu putem face nimic. Ne-am făcut datoria, alte persoane vor decide acum. Nu am jucat cum o facem de obicei, dar am stat bine în teren și am menținut rezultatul.

Am avut timp să ne recuperăm. Suntem profesioniști. Sperăm să le oferim suporterilor o victorie. Vom vedea unde vom ajunge. Suntem o familie, mai avem multe de învățat de la Mister. Sperăm să ajungem cât mai departe”, a spus Andrei Rațiu.

Andrei Rațiu are o clauză de reziliere în valoare de 25 de milioane de euro și un contract valabil până în vara anului 2028 cu Rayo.

Gică Hagi crede în transferul lui Andrei Rațiu la Barcelona

Andrei Rațiu a intrat pe radarul mai multor cluburi importante din Europa, iar Barcelona este cel mai sonor nume. Fost fotbalist al catalanilor, Gică Hagi a fost întrebat direct despre presupusul transfer, iar „Regele” a răspuns imediat.

Hagi este de părere că România are capacitatea de a dat fotbaliști la cluburile de TOP ale Europei, iar jucătorii trebuie să țină cont de un singur lucru.

„Îmi spui mie? Dacă nici eu nu cred… Orice se poate, de ce nu? Dar de ce nu? Pe timpul nostru, când profesorii noștri ne-au scos afară din țară, asta ne-au învățat, că nu sunt mai buni decât noi. Sunt tot oameni, sunt la fel ca noi, depinde de cât de rapid ești la cap și la picioare.

Dacă ești bun… și să nu-mi spuneți mie că România n-are 20 de copii buni în țară. La echipa națională ai bugetul la fel ca cei din Belgia, din Spania.

Trebuie să avem echipe de club cu bugete bune, care să selecteze, să joace în Europa. Experiența nu trebuie la echipa națională, ci la echipele de club, iar după la națională”, a spus Gică Hagi. 

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare