Defectele titularului de la FCSB cerut cu insistenţă naţională, deconspirate de Adrian Mutu: „Provoca penalty-uri sau lua cartonaș roșu”

Mircea Lucescu nu a avut ochi şi pentru Mihai Popescu, de data aceasta, la echipa naţională. Fundașul FCSB-ului spera să facă şi el parte din lotul pentru „dubla” cu Kosovo şi Cipru, dar selecționerul l-a preferat pe Matei Ilie, de la CFR Cluj. În cele din urmă, apărătorul ardelenilor a fost lăsat pe dinafara lotului, înaintea meciului cu Kosovo.

Adrian Mutu a lucrat cu Mihai Popescu, atunci când cei doi se aflau la Dinamo. „Briliantul”, ca manager al clubului, iar stoperul evolua sub comanda lui Cosmin Contra.

Mutu îi cunoaşte defectele lui Mihai Popescu

Fostul antrenor de la Rapid sau CFR Cluj i-a enumerat calitățile, dar nu a ezitat să precizeze și capitolele la care Mihai Popescu mai are de lucrat.

El a făcut un salt de când a plecat în Scoția. Eu l-am avut la Dinamo, când eram președinte al clubului. Cosmin Contra era antrenor și l-a folosit de multe ori.

I-a zis că e repezit în atacuri, mai ales în careu. E o problemă pe care o avea la Dinamo, intra mult prea decisiv și scotea penalty-uri sau lua cartonaș roșu.

E țăpănos, are o viteză decentă. A emis pretenții, a avut evoluții bune. El s-a îmbunătățit când a plecat în Scoția. Eu l-am remarcat și la Farul, poate juca lejer și în 3”, a spus Adrian Mutu la fanatik.ro.

Pe cine a trimis Lucescu în tribune

UEFA a precizat că Florinel Coman, Cristi Manea și Matei Ilie nu au fost păstrați în lot de Mircea Lucescu, pentru meciul cu Kosovo, și vor vedea duelul din tribune.

Pentru această acțiune, Mircea Lucescu a convocat 26 de jucători, însă regulamentul prevede ca orice echipă să aibă 23 de fotbaliști pe foaia oficială de joc.

Lotul României pentru meciurile cu Kosovo și Cipru:

PORTARI

Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 28/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 2/0), Răzvan SAVA (Udinese | Italia, 0/0);

FUNDAȘI

Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 25/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 25/1), Adrian RUS (Pisa | Italia, 22/1), Andrei BURCĂ (Baniyas | Emiratele Arabe Unite, 35/1), Alexandru PAȘCANU (FC Rapid 1923, 0/0), Matei ILIE (CFR Cluj, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 42/2);

MIJLOCAȘI

Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 20/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 26/0), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 63/9), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 78/15), Darius OLARU (FCSB, 24/0), Adrian ȘUT (FCSB, 2/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 32/9), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 28/5), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 43/5), Florinel COMAN (Al Gharafa | Qatar, 19/1), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova, 20/4), David MICULESCU (FCSB, 0/0);

ATACANȚI

Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 19/5), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 40/5), Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 2/0).

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare