Gigi Becali vrea 10 milioane de euro pentru Siyabonga Ngezana! Reacția sud-africanilor a venit imediat

Siyabonga Ngezana (27 de ani) este unul dintre fotbaliștii importanți de la FCSB, la ora actuală.

Siyabonga Ngezana, clauză uriașă la FCSB

Recent, agentul Florin Vulturar a dezvăluit că Siyabonga Ngezana le-a atras atenția cluburilor importante din Europa și poate face următorul pas în carieră. În schimbul sud-africanului, Gigi Becali așteaptă nu mai puțin de 10 milioane de euro, o sumă considerată una uriașă în țara natală a fotbalistului.

„Vulturar a dezvăluit că performanțele lui Ngezana le-au atras din ce în ce mai mult atenția cluburilor din toată Europa. În ciuda faptului că s-a alăturat FCSB-ului de puțin timp, tânărul de 26 de ani a devenit rapid un jucător remarcabil și au apărut speculații cu privire la un viitor transfer într-o ligă mai competitivă.

Un factor major pentru un potențial transfer ar fi clauza de eliberare a lui Ngezana, care ar fi stabilită la 10 milioane de euro. Această taxă poate reprezenta o barieră pentru unele cluburi, dar semnalează valoarea mare pe care FCSB i-a stabilit-o fundașului central sud-african„, au scris sud-africanii.

Gigi Becali nu se va alege cu toți banii din transferul lui Siyabonga Ngezana

Ultimul fotbalist plecat pe o sumă importantă de la FCSB este Florinel Coman, ajuns la Al-Gharafa pentru 5.25 milioane de euro. În viitorul apropiat, Gigi Becali se mai poate despărți de Darius Olaru sau Joyskim Dawa, dar și de Siyabonga Ngezana, ajuns în vara anului 2023 la campioana României.

Adus pentru 600.000 de euro de la Kaizer Chiefs, Siyabonga Ngezana s-a adaptat rapid în fotbalul european. Sud-africanii scriu că apărătorul central poate valora dublu la finalul sezonului, dacă va continua să joace în aceeași notă pentru FCSB.

Sursa menționată mai sus notează că Gigi Becali a refuzat oferte de 5 milioane de euro pentru Siyabonga Ngezana în vară, semn că își dorește mult mai mult în schimbul fotbalistului său. Reamimtim că formația Kaizer Chiefs a păstrat un procent de 10%, astfel că FCSB nu se va alege cu toți banii primiți pe jucător.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare