Clinton N’Jie, fost fotbalist la Olympique Lyon, Tottenham sau Olympique Marseille, printre altele, a ajuns recent la Rapid, după cum se știe deja foarte bine, din postura de jucător liber de contract.
Pentru o perioadă destul de lungă el nu a avut drept de joc din cauza unor chestiuni de natură birocratică. Ulterior, din momentul în care aceste probleme au fost rezolvate, internaționalul camerunez în vârstă de 31 de ani a început direct să fie titularizat de antrenorul Marius Șumudică.
Preparatorul fizic de la Rapid a vorbit deschis despre situația lui Clinton N’Jie din acest punct de vedere
Pe de altă parte însă, acesta l-a înlocuit mereu în jurul minutului 60, motivând că jucătorul său nu s-ar afla încă la capacitate maximă din punct de vedere fizic.
În plus, tot în acest context în mod evident, s-a vorbit destul de mult în spațiul public în ultima perioadă inclusiv despre faptul că N’Jie ar fi supraponderal în prezent.
Întrebat în legătură cu acest subiect, Ciprian Moscu, preparatorul fizic de la Rapid, a asigurat că nu se pune problema de așa ceva și, în plus, a transmis chiar că, din punctul său de vedere, fotbalistul african se pregătește ireproșabil din momentul în care a ajuns în Giulești.
Ciprian Moscu este convins: „Nu e în niciun caz gras”
„S-au tot rostogolit comentarii și prin social media, și la TV, despre Clinton, că ar fi supraponderal. Au fost chiar estimări că el ar avea 5 sau 6 kilograme în plus. Datele GPS și celelalte monitorizări ale noastre arată că jucătorul e în parametri normali. Normalul însemnând condiția fizică, datele privind compoziția corporală. Nu e în niciun caz gras și a progresat din momentul în care a ajuns la Rapid! Datele sunt obiective, măsurate, nu e opinia mea!
Că N’Jie ar mai putea să progreseze e real, dar asta e valabil pentru oricare atlet, că d-aia ne antrenăm zi de zi și pentru așa ceva facem un plan pentru îmbunătățire.
Dar de la a spune că acest jucător ar putea să progreseze până la a-l denigra că e gras e o cale imensă! N’Jie e un profesionist ireproșabil.
Calitățile lui tehnice nu pot fi puse la îndoială, dată fiind cariera pe care a avut-o până acum, iar comportamentul din pregătire e fără cusur. Noi stabilim niște parametri pe care trebuie să îi îndeplinească fotbaliștii în antrenamente, iar Clinton nu doar că se încadrează, el se mai și antrenează suplimentar! Are o dietă corectă, nu avem ce să îi reproșăm.
Eu nu simt că am vreo datorie față de cineva ca să explic despre munca mea, doar că nu mi se pare corect ca N’Jie să fie etichetat greșit, nedrept. E un fotbalist foarte bun care a ajuns la Rapid după o perioadă de pauză, ceea ce știam cu toții și știa si el”, a spus Ciprian Moscu, potrivit fanatik.ro.