Andres Iniesta, fostul mijlocaș emblematic al Barcelonei și al naționalei Spaniei, și-a început un nou capitol în carieră, devenind acționar majoritar al clubului danez FC Helsingor, care evoluează în liga a treia. La 40 de ani, după ce și-a anunțat retragerea din fotbal în luna octombrie, Iniesta a decis să investească în fotbal, confirmând achiziția majoritară prin compania sa Never Say Never (NSN) și în parteneriat cu compania elvețiană Stoneweg.
Iniesta, planuri ambițioase pentru viitorul clubului
Într-un interviu acordat postului danez TV 2, Iniesta a explicat obiectivele sale cu FC Helsingor: „Obiectivele sunt să vedem că echipa progresează an de an, că jucătorii sunt promovați, că la nivel de facilități lucrurile se îmbunătățesc și că oamenii se pot simți mândri de echipa lor”, a spus fostul internațional.
Iniesta și compania NSN au oferit deja consiliere sportivă clubului încă din primăvară, iar implicarea sa actuală vine ca un pas firesc în consolidarea proiectului început.
Joi, Iniesta a vizitat terenurile clubului și s-a întâlnit cu jucătorii, iar vineri seară urmează să fie prezent în tribune pentru a urmări meciul echipei cu Ishoj IF. FC Helsingor, care se află pe locul șapte din 12 echipe în liga a treia, a retrogradat din liga secundă în sezonul trecut, însă inițiativa lui Iniesta promite un nou început și o direcție ambițioasă.
Cu 131 de selecții pentru naționala Spaniei și autor al golului decisiv în finala Cupei Mondiale din 2010 împotriva Olandei, Iniesta rămâne o figură iconică în fotbalul mondial. Pe lângă titlurile internaționale, a câștigat 9 titluri de campion al Spaniei, 4 Ligi ale Campionilor și multe alte trofee, devenind un simbol al excelenței alături de coechipieri precum Xavi Hernandez.