Elias Charalambous, tuns de un fotbalist de la FCSB! Ce s-a întâmplat în vestiarul roș-albaștrilor

Atmosfera de la FCSB este una foarte bună, iar campioana României este o adevărată familie și în afara terenului de fotbal.

Elias Charalambous s-a lăsat tuns de Valentin Crețu

Aflat din anul 2019 la FCSB, Valentin Crețu este unul dintre cei mai vechi fotbaliști de la FCSB, dar și cel responsabil de buna dispoziție în vestiar. Apărătorul dreapta are și un alt hobby, acela de a tunde, iar Elias Charalambous s-a lăsat pe mâna elevului său, așa cum au făcut-o și unii dintre colegi.

În glumă, MM Stoica a dezvăluit că Gigi Becali nu a fost tuns până acum de Valentin Crețu, iar faptul că este titular este doar datorită evoluțiilor sale.

„Are multe talente. Creţu, uitaţi-vă la el cum e tuns, spui că cel mai mare hairstylist l-a tuns. Are sistem cu trei oglinzi şi se tunde singur. Creţu se rade în cap cu trei oglinzi. Pe cuvântul meu de onoare.

În afară de faptul că îşi tunde şi colegii … s-ar putea să mint, dar de regulă nu uit astea, adică nu le inventez, cred că l-a tuns şi pe Elias. (n.r. dacă mai poate fi scos din primul 11) Nu l-a tuns pe Gigi”, a declarat Mihai Stoica, potrivit Prima Sport.

Valentin Crețu, după modelul Gabi Tamaș și Cristi Săpunaru

Ajuns la 35 de ani, Valentin Crețu spune că este departe de momentul retragerii din fotbal.

Chiar dacă nu se mai află la prima tinerețe, Valentin Crețu arată poftă de fotbal și disponibilitate uriașă la efort. Mai mult, jucătorul FCSB-ului a dezvăluit că se va vede pe teren încă 5 ani de acum înainte, ceea ce înseamnă că nu ia în calcul să se retragă mai devreme de 40 de ani.

„Încă nu mi-a dat niciun semn organismul de a mă lăsa fără vână, că aș rămâne fără energie. Vreau să joc cât mai mult pentru că asta e meseria meu și mi-a plăcut cel mai mult.

Voi prinde sută la sută 40 de ani pe teren, dacă nu apar accidentările. Cu ajutorul lui Dumnezeu voi prinde 40 de ani lejer. În Europa avem pretenții, patronul vrea să meargă cât mai departe și noi ne dorim, să gestionăm cât mai bine”, a declarat Valentin Crețu, potrivit Sport.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare