EXCLUSIV Gigi Becali, lăudat de un fost rival în lupta la titlu: „Ceilalți finanţatori sunt doar de uz intern secundar, necalificaţi nici la locul de muncă”

FCSB a impresionat în acest sezon din cupele europene. Campioana României a adunat 9 puncte din 4 partide disputate în Europa League şi se află pe locul 8 din 36 de formaţii.

De asemenea, în Superligă, roş-albaştrii aleargă după un loc în play-off. Aici ocupă poziţia a 6-a, dar cu o restanţă de disputat.

Becali, lăudat de un rival pentru strategie

În urma rezultatelor înregistrate de FCSB în această toamnă, Gigi Becali a cules şi el laurii. În mod surprinzător, de la un fost rival în lupta la titlu, în campionat.

Marian Iancu, fost investitor la Poli Timişoara, consideră că patronul roş-albaştrilor este unicul cu o strategie coerentă dintre oamenii de afaceri care „activează” în Superligă.

FCSB este singurul club românesc finanțat la nivelul obiectivelor asumate public de patron. Se investește încontinuu de peste 20 de ani, iar în ultimul timp a devenit un club cosmopolit, fără prejudecăți, ceea ce l-a făcut să crească constant în valoare. A devenit o campioană cu valențe certe și în Europa League.

E un model de analizat și de urmat, chiar dacă unii dintre patronii concurentelor din plan intern, superiori și îngâmfați evită și râd cu subînțeles. În mod real, Becali nu are adversar în competiția internă”, a spus Marian Iancu pentru Sportpesurse, adăugând:

FCSB rupe ierarhiile atât în plan financiar, cât și în plan fotbalistic. Vinde jucători de valoare la prețuri prohibite doar după ce-și atinge obiectivele, apoi reinvestește inteligent.

Becali e unic în peisaj pentru că lipsesc un Borcea, Badea, Copos, Paszkanyi, Iancu, Porumboiu, Nicolae, etc. Cei de azi sunt doar de uz intern secundar, necalificați încă nici măcar la locul de muncă”.

Gigi Becali, despre ce a câştigat în Europa

Gigi Becali s-a arătat extrem de mulțumit atât de factorul financiar, clubul urmând să încaseze încă aproape jumătate de milion de euro, dar și de coeficientul UEFA.

„(N.r 9 puncte după primele 4 meciuri, grafic total pentru echipa dumneavoastră) Cel mai important lucru acum este că o să vin banii.. sau hai să nu îi pun pe primul loc, o să îi pun la nivel de egalitate cu coeficientului UEFA.

Un club este valoros dacă are coeficient, dacă nu are coeficient nu are nicio valoare. Dacă nu ești cap de serie, ești la revedere! Astea sunt cele două lucruri.

Dupa cele enumerate, poate chiar mai important, este faptul că am văzut puterea echipei. Ce am văzut? Am văzut o echipă în repriza a doua care o conducea cu 2-0 pe Campioana Danemarcei și nu că a dominat-o..a râs de ea! S-a distrat cu ea în a doua repriză!”, a spus Gigi Becali la fanatik.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare