„Sunt mândru, dar nu este suficient”! Adrian Șut rămâne cu picioarele pe pământ, după FCSB – Midtjylland 2-0. Ce a spus mijlocașul despre un eventual transfer

Adrian Șut (25 de ani) a oferit o declarație la capătul duelului dintre FCSB și Midtjylland, desfășurat în cadrul rundei #4 din Europa League. Campioana României nu a avut emoții în fața celei mai puternice echipe din Danemarca. Roș-albaștrii au câștigat cu 2-0 în fața a aproximativ 40.000 de suporteri.

Florin Tănase (minutul 16), din lovitură liberă, și Daniel Bîrligea (minutul 46) au semnat golurile reușite de FCSB pe cel mai mare stadion al țării.

Adrian Șut nu se gândește la calificare, chiar dacă FCSB a bătut-o pe Midtjylland și a ajuns la trei victorii în acest sezon de UEL: „Până nu suntem calificați matematic nu ne putem bucura”. Cum a tratat varianta unei posibile plecări

Adrian Șut și-a exprimat bucuria pentru victoria înregistrată de FCSB în fața danezilor. Fotbalistul cipriotului Elias Charalambous a recunoscut că a fost un meci dificil, însă cele trei puncte au fost obținute.

Mijlocașul a transmis că el și coechipierii săi nu se pot gândi momentan la accederea în fazele superioare ale competiției, deși FCSB a ajuns la trei succese înregistrate în actuala ediție de UEFA Europa League. Potrivit opiniei sale, roș-albaștrii trebuie să dea dovadă de seriozitate în continuare pentru atingerea mărețului obiectiv.

Adrian Șut a apreciat susținerea pusă în scenă de fani pe Arena Națională, după care a vorbit despre un posibil transfer, ținând cont de faptul că este unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai grupării patronate de Gigi Becali.

„Trebuie să câștigăm și restul meciurilor / Toți ne dorim să facem pasul către o echipă mai bună”

„Este o seară minunată, suntem fericiți pentru cele trei puncte. A fost un meci dificil, dar cum am spus, dacă suferim, putem lua punctele.

Până nu suntem calificați matematic nu ne putem bucura. Suntem cu un pas mai aproape de obiectiv. Sunt mândru, dar nu este suficient. Trebuie să câștigăm și restul meciurilor.

Cum am spus, a fost o întâmplare cu Craiova. Am greșit în a doua repriză, dar am fost motivați. În Europa ne-am prezentat bine, am fost o echipă matură. Cred că acestea sunt meciurile care te lansează în carieră, lupți pentru familie, pentru fani.

(n.r. Revanșa față de nordici) Nu a fost vorba despre un complex. Știam că dacă prindem o zi bună, putem câștiga.

(n.r. Despre restul partidelor din UEL) Noi am luat fiecare meci în parte. Ne-am bucurat că am ajuns în grupele Europa League. Până acum am făcut față cu brio.

(n.r. Aproximativ 40.000 de oameni la meci) Ne-au împins de la spate, au venit la meci în timpul săptămânii și nu le-a fost ușor.

(n.r. Despre un posibil transfer) Toți ne dorim ca la un moment dat să facem pasul către o echipă mai bună. Cât timp suntem aici, trebuie să luptăm pentru culori.

(n.r. În Europa, FCSB este precaută) Dăm dovadă de maturitate, știm să suferim, să luptăm”, a afirmat Adrian Șut, la Digi Sport.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare