Ianis Hagi, internaționalul român de la Rangers, este cerut în continuare în primul „11 al clubului din Scoția.
Ianis Hagi, cerut în continuare în primul „11” la Rangers! Anunțul făcut de scoțieni: „Poate să facă diferența și la prima echipă!”
Cei care au vorbit despre acest subiect sunt jurnaliștii de la Rangers News, care remarcă faptul că mijlocașul român este capabil să facă diferența pentru Rangers și în campionat, nu doar la antrenamente.
„Fără Oscar Cortes şi fără Rabbi Matondo, numărul 30 al lui Rangers ar trebui să fie prima variantă de backup pentru Cerny şi Bajrami, este similar cu aceştia în ceea ce priveşte abilitatea de a ataca între linii şi dorinţa de a şuta către poartă.
Fotbalul din campionat îi oferă lui Philippe Clement şansa de a face rotaţia jucătorilor şi ar putea să-l lase pe Hagi să arate că poate face diferenţa pe o scenă mai mare faţă de cea de la antrenamente”, au notat scoţienii de la rangersnews.uk.
Ianis Hagi, analizat de un fost antrenor din Superliga României: „Trebuie să fim realiști, nu a reușit să se impună!”
Ianis Hagi a fost analizat de Petre Grigoraș, fost antrenor important la echipe de pe prima scenă a fotbalului românesc.
Petre Grigoraș este de părere că Ianis Hagi pur și simplu nu a reușit să se ridice la nivelul pretențiilor de la Rangers și Alaves, motiv pentru care nu primește mai multe minute în fotbalul mare.
„Ce să se întâmple cu Ianis Hagi? Conducătorii de acolo iau decizii în privința unui fotbalist sau altul. Printre ei se numără și Ianis. Trebuie să fim realiști, nu a reușit să se impună.
Nu cunoaștem detalii, doar ne dăm cu presupusul. E un jucător care are calitate, un jucător talentat. Cei de la Alaves, de la Glasgow, ei sunt cei care sunt în măsură să analizeze prestația lui ca jucător și dacă se încadrează în gândirea tactică a antrenorului, în politica clubului. Dacă nu, asta e situația. Sunt convins că se va găsi o soluție și va reuși să joace.
Numele ăsta poate să fie și foarte ușor, dar și foarte greu. Să atârne foarte greu. Poate toată lumea are așteptări prea mari de la el. Eu cred că e greu să ai numele ăsta, dar trebuie să fie puternic, să se bazeze pe calitățile lui și să încerce să depășească acest handicap”, a declarat Petre Grigoraș, potrivit gsp.ro.