Radu Constantea reacționează ferm în scandalul Hildeberto Pereira: „Nu este o pată pe blazonul Universității Cluj!”

Radu Constantea, președintele Universității Cluj, a răspuns public criticilor și speculațiilor privind victoriile echipei în meciurile cu Hildeberto Pereira pe teren, jucătorul fiind recent implicat într-un scandal de dopaj. Constantea a subliniat că situația nu afectează imaginea clubului și că rezultatele obținute nu sunt puse sub semnul întrebării.

Printre cei care au ridicat suspiciuni s-a numărat și Valeriu Iftime, finanțatorul FC Botoșani, echipă pe care Universitatea Cluj a învins-o recent.

În legătură cu afirmațiile făcute de Valeriu Iftime, Radu Constantea s-a arătat surprins și dezamăgit de dorința acestuia de a contesta rezultatul. Victoria ardelenilor împotriva Botoșaniului cu 2-1 a fost pusă sub semnul întrebării de Iftime, deși, potrivit lui Constantea, utilizarea lui Hildeberto în acele meciuri nu ar fi reprezentat o încălcare a regulamentului.

Radu Constantea, despre scandalul de la U Cluj

„Nu e o pată pe blazon, nu are legătură cu activitatea clubului. Mă refer la ce a făcut el, este decizia lui, el va trebui să răspundă, nu a fost cu știința clubului.

Doar ne-a înștiințat de ce a spus ANAD-ul. Nu a recunscut că s-a dopat. A fost o decizie de comun acord și el are posibilitatea să conteste o suspendare provizorie, este decizia lui cum își va construi apărarea.

Noi îl puteam folosi fără probleme și cu Farul și cu FCSB, avea un termen de 10 zile de a contesta această situație. Această decizie este de comun acord, a fost și decizia jucătorului.

Am vrut să fie lucrurile transparente, era cea mai benefică soluție pentru ambele părți. Riscuri nu erau din punct de vedere al rezultatelor. Această inițiativă a venit de la jucător”, a declarat Radu Constantea, într-o intervenție la Fanatik.

„Cu siguranță este un minus pentru noi, am stabilit clar că până nu își clarifică situația este subiect închis. Avem toleranță zero. Vă dați seama că toți au fost dezamăgiți (n.r. jucători) am văzut unele declarații ale unora care vor să arunce o pată asupra noastră.

Mă miră declarația domnului Iftime, ar trebui să cunoască regulamentele după atâția ani în fotbal. Poate nu a fost interesat să le cunoască.

Suntem maturi și vom trece și printr-o astfel de situație, sper să nu ne afecteze această problemă și să continuăm evoluția bună din primele 15 etape indiferent de ce zic unii sau alții”, a încheiat Radu Constantea.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare