EXCLUSIV „Și eu am fost în ceață”. Situația lui Denis Drăguș l-a luat prin surprindere și pe impresarul său

Denis Drăguș (26 de ani) nu traversează cel mai bun moment, iar transferul la Trabzonspor nu pare să fi fost foarte inspirat pentru atacantul României.

Florin Manea: „O să vorbesc zilele acestea cu Denis”

Scos din lot la ultimul meci al celor de la Trabzonspor, Denis Drăguș pare că a intrat în dizgrația antrenorului Șenol Guneș. Întrebat despre situația atacantului, agentul Florin Manea a dezvăluit că nu știe prea multe, cel puțin pentru moment, despre ceea ce i se întâmplă jucătorului în Turcia.

Florin Manea a comentat și informația apărută zilele trecute, potrivit căreia Atalanta l-a pus pe lista de transferuri pe Denis Drăguș.

„Eu nu știu nimic, chiar nu am vorbit cu el. Nu aș vrea să comentez acum, pentru că nu știu ce se întâmplă exact. Și eu am fost așa puțin în ceață. Probabil o să vorbesc zilele acestea cu Denis Drăguș.

Pot să vă spun că este totul în regulă cu Radu (n.r. Drăgușin), am fost la meci, a jucat. Eu sunt liniștit în privința lui de la 16 ani, atunci când am început să lucrez cu el.

Vom vedea ce se întâmplă și cu Denis, nu știu. (n.r. despre interesul din partea Atalantei) Nu știu nimic de Atalanta”, a spus Florin Manea, pentru Sportpesurse.ro.

Denis Drăguș, șanse mici să mai rămână la Trabzonspor

Cu doar un gol în acest sezon la Trabzonspor, Denis Drăguș a fost exclus din lotul echipei la meciul cu Fenerbahce. Mai mult de atât, antrenorul Șenol Guneș a dat de înțeles că nu exclude plecarea atacantului în iarnă, ca urmare a prestațiilor sale de până acum.

„Vom lua o decizie în iarnă, la mijlocul sezonului. Le-am dat șanse lui Drăguș, Bardhi și Orsic. Îi vom evalua în funcție de nevoile echipei. Dacă va fi nevoie să ne despărțim de cineva, străinii vor pleca. Important e să sprijine Trabzonspor.

Niciunul dintre jucătorii noștri nu a fost indisciplinat. Sunt sigur că toți au intenții bune. Totul depinde de eficiența în meciuri. E important să-i văd cum ajută echipa pe teren. Împotriva lui Goztepe, nu a ieșit cum voiam”, a spus antrenorul lui Trabzonspor.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare