Darius Olaru (26 de ani) s-a accidentat în meciul cu Dinamo, disputat în grupele Cupei României.
Darius Olaru revine pe teren cu Universitatea Cluj
Darius Olaru s-a prăbușit pe teren după un sprint către careul lui Dinamo, fără să fie atins de cineva. După minute bune în care a primit îngrijire din partea medicilor, căpitanul FCSB-ului a mers către vestiare în timp ce șchiopăta, iar verdictul a fost acela de ruptură musculară.
Între timp, Darius Olaru a mers în Serbia pentru recuperare și a ratat duelul cu Universitatea Craiova. Va absenta și în meciul cu Midtjylland, însă va fi apt pentru confruntarea de la finalul săptămânii, contra liderului Universitatea Cluj.
„Olaru o să joace cu U Cluj. E la Marijana, a zis că nu e nicio problemă și că se face bine. Deci o să fie titular cu U Cluj”, a declarat Gigi Becali, potrivit Fanatik.
Secretul din spatele miracolelor făcute de Marijana Kovacevic
Marijana Kovacevic este un medic din Belgrad, care se ocupă cu tratarea problemelor musculare în rândul sportivilor.
În ultima perioadă, majoritatea fotbaliștilor de la FCSB au ajuns pe mâna lui Marijana Kovacevic, ca urmare a accidentărilor suferite. Ultimul este Darius Olaru, asta după ce în ultimele luni Florinel Coman sau Adrian Șut au fost și ei în Serbia.
Secretul din spatele Marijanei Kovacevic este reprezentat de tratamentul bazat pe un unguent care conține o substanță din placenta de cal, dar și terapiile cu electroșoc la care sunt supuși sportivii cu leziuni musculare, susține presa din străinătate.
Chiar dacă tratamentul folosit de Marijana Kovacevic dă roade, majoritatea specialiștilor susțin că această recuperare miraculoasă nu ar fi deloc sănătoasă pentru sportivi. De-a lungul timpului Diego Costa, Van Persie, Frank Lampard, Wayne Rooney, Cristiano Ronaldo, Luka Modric, dar și Novak Djokovic au trecut și ei prin mâna vraciului din Belgrad.