Ciprian Marica a glumit pe seama plecării lui Gică Hagi de la Farul, afirmând că „Regele” ar putea ajunge chiar la Manchester United.
Ciprian Marica a glumit pe seama plecării lui Gică Hagi de la Farul Constanța
Vorbele lui Ciprian Marica reprezintă în mod evident doar o glumă, formația din Manchester chiar anunțându-l antrenor principal pe Ruben Amorim, cel care a transformat-o pe Sporting Lisabona într-o mașinărie de fotbal în Portugalia.
„(N.r cred că nici tu nu te așteptai să bateți Craiova) Ba da, culmea, mă așteptam! Spuneam după meciul cu Rapid că Gica Hagi, chiar dacă a plecat supărat și obosit din Giulești, are forța necesară că de săptămâna viitoare să facă un meci diferit și uite că asta așa a fost, cum mă așteptam.
(N.r Hagi a jucat-o psihologic când a spus că nu va mai fi pe bancă) Uite că a funcționat. Avea nevoie și Gică să vadă că oamenii sunt lângă el, noi, cei din club, care îl susținem necondiționat.
Probabil a simțit și el nevoia să vadă că e apreciat și tot ceea ce a făcut nu poate fi dat uitării atât de repede. Ne-a făcut fericiți acum doi ani, când nu se aștepta nimeni ca Farul să câștige campionatul.
(N.r tu îl vezi plecat pe Hagi?) Nu știu de ce să fie plecat. Dacă i se oferă Manchester United, care a rămas fără antrenor, de ce nu?” a spus Ciprian Marica, potrivit Fanatik.
Reacție surprinzătoare a lui Gică Hagi după ce Farul Constanța nu a reușit să învingă o echipă de Liga 3 în Cupa României
Farul Constanța, echipa lui Gică Hagi, a terminat la egalitate în cursul zilei de joi meciul cu Sănătatea Cluj, echipă de Liga 3, de pe Cluj Arena, scor 1-1, în prima etapă a fazei grupelor din această ediție de Cupa României.
Deși era de așteptat în măsură destul de mare ca „Regele” să aibă o reacție dură la adresa jucătorilor săi la finalul partidei, acest lucru nu s-a întâmplat.
„Voiam să câștigăm, ne doream. Am încercat să vedem niște jucători, pentru că trebuia să le dăm și lor spațiu. Din păcate, ofensiv mingea a circulat lent, nu i-am surprins cu nimic. Am luat un gol pe contraatac, după ce nu ne-am apărat deloc.
Este un meci nereușit din toate punctele de vedere. Nu a fost atitudinea care trebuia. Știam că au o calitate, au jucători tineri, dar a fost prea lent totul.
Mi se pare normal să fie așa (n.r. Despre faptul că echipele mici își dau viața), pentru că joci cu o echipă de prima ligă. Cei care au jucat, trebuiau să arate mai mult. În afară de Dican și Gustavo, ei au mai jucat, ceilalți jucători aveau nevoie de minute și trebuia să-i vedem”, a spus Gică Hagi la flash-interviul acordat la finalul meciului Sănătatea Cluj – Farul Constanța 1-1 din Cupa României, citat de digisport.ro.