NEWS ALERT Mihai Rotaru a făcut anunțul! Ce se întâmplă cu Costel Gâlcă la Universitatea Craiova

Duminică, 3 noiembrie, FCSB merge pe terenul Universității Craiova, pentru un meci din etapa cu numărul 15 din Superliga.

Costel Gâlcă nu pleacă de la Universitatea Craiova

Eșecul din Cupa României, scor 0-1 cu Metalul Buzău, a agitat serios apele în Bănie. Mihai Rotaru i-a cerut public lui Costel Gâlcă să-și asume rezultatele slabe din acest sezon și chiar ar fi negociat cu antrenorul demiterea acestuia, însă clauza de 500.000 de euro l-ar fi împiedicat pe patronul oltenilor să schimbe tehnicianul.

În cele din urmă, Costel Gâlcă va continua la Universitatea Craiova, iar Mihai Rotaru a dat asigurări că antrenorul nu va fi demis.

„Sâmbătă, la prânz, ne-am văzut cu antrenorul echipei. Cu o zi înainte, am fost mandatat, în unanimitate, de către Consiliul de Administraţie al clubului să-l sprijinim pe Costel Gâlcă, să-l asigurăm pe el şi întregul staff al său de tot suportul nostru şi să găsim, împreună, soluţii pentru redresarea situaţiei, dupa ultimele rezultate.

Ne-am văzut doar sâmbătă, la ora 11:00, pentru prima dată după eşecul din Cupa României. Am rămas fidel principiului meu, să nu avem întâlniri sau să luăm decizii la cald, deci toate informaţiile apărute despre aşa zisele negocieri purtate vineri cu Costel Gâlcă nu sunt reale. Echipa a revenit de la Buzău, conform planului făcut cu o zi înainte de meci, şi a avut vineri şedinţă de pregătire condusă de Costel.

Da! (n.r – Costel Gâlcă va continua la Craiova) Este un moment greu, Şţiinţa este în criză, iar în criză avem nevoie de unitate, să strângem rândurile cu toţii, de la conducere şi jucători, până la fani! Ne aşteaptă nu doar un meci extrem de dificil, ci şi o perioadă încărcată până la finalul anului.

„100%, nu se pune problema de demitere!”

Trebuie să conştientizăm cu toţii că doar împreună putem depăşi momentul. Împreună am ajuns pe primele locuri ale clasamentului din Superligă, doar împreună putem să ne batem în continuare la titlu, pentru că nimic nu este pierdut, chiar şi cu o singură victorie în ultimele 8 meciuri! (…)

100%, nu se pune problema de demitere! Ne-am luat un angajament cu toţii şi trebuie să punem umărul să depăşim acest moment! La urma urmei, cu o victorie a noastră cu FCSB avem şanse să urcăm înapoi pe locul 2! Tot noi, în această formulă, am ajuns acolo!

Bineînţeles că ne dorim mai mult, că această criză există, o conştientizăm şi este evident că ne doream şi puteam avea mai multe puncte, dar suntem la mâna noastră şi numai noi putem să redresăm situaţia”, a spus Mihai Rotaru, pentru Fanatik.

Gigi Becali, despre situația de la Universitatea Craiova

Contactat de Sportpesurse.ro, Gigi Becali a fost întrebat despre situația de la Universitatea Craiova. Patronul FCSB-ului nu a dorit să pună paie pe foc și a preferat să nu mai agitele apele.

„ (n.r. despre situația de la Universitatea Craiova) Nu mă bag, nu vreau să comentez despre asta. Treaba lor, eu mai comentez când sunt lucrurile bune. Așa când omul are probleme și când se pregătește să demită pe cineva eu nu mă bag, nu e frumos”, a spus Gigi Becali, pentru Sportpesurse.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare