Circ total la FCU Craiova! Adrian Mititelu a oprit meciul și le-a cerut jucătorilor să iasă de pe teren! Momente de necrezut: înjurături și amenințări de pe margine la adresa arbitrului

Scene care în principiu doar la FCU Craiova s-ar putea vedea în prezent în fotbalul profesionist din România s-au petrecut în cursul zilei de sâmbătă, în mod evident cu Adrian Mititelu în prim-plan.

Adrian Mititelu a intrat pe teren și le-a cerut jucătorilor de la FCU Craiova să nu mai continue meciul cu Ceahlăul Piatra Neamț! Înjurături și amenințări pentru arbitru din partea patronului clubului din Bănie

La jumătatea primei reprize a meciului disputat pe teren propriu de echipa sa în compania celor de la Ceahlăul Piatra Neamț, supărat că arbitrul de centru a decis să acorde lovitură de la 11 metri pentru oaspeți, iar aceștia au reușit să egaleze la 1, finanțatorul clubului din Bănie a intrat pur și simplu pe teren și le-a cerut jucătorilor să părăsească suprafața de joc.

Totuși, în mod destul de surprinzător, aceștia au refuzat acest demers, iar partida a continuat în cele din urmă, însă nu înainte ca Mititelu să îl înjure într-o manieră imposibil de reprodus pe arbitru, dar și să îl amenințe pe acesta prin referiri la famila sa.

„Meciul” omului de afaceri cu „centralul” a continuat totuși, în aceeași notă, și din momentul în care primul a fost trimis în tribune, motiv pentru care a fost nevoie ca jocul să fie întrerupt din nou.

La scurt timp, cei de la Ceahlăul au reușit să puncteze din nou, tot prin Patrick Petre, fostul jucător de la Dinamo, fiul lui Florentin Petre, cel care marcase anterior și din acel penalty contestat mai mult decât vehement de Mititelu.

Cauza care ar putea explica măcar parțial această ieșire nervoasă fără precedent

Interesant de remarcat este că, exact înaintea acestei partide, finanțatorul clubului alb-albastru a recunoscut că societatea pe care o conduce se confrunte în prezent cu anumite probleme de ordin financiar.

„Echipa este cu totul la zi pentru activitatea Ligii 2, să fie clar. Există două salarii restante pentru activitatea SuperLigii, salarii de care am mai tras puțin, le-am spus jucătorilor că o să le primească, să aibă răbdare.

Nici nu era cazul ca o echipă cu salarii de Liga 1 care retrogradează să fie plătită la zi. Am preferat să amânăm, probabil că o să le plătim până la sfârșitul anului sau cel târziu o să fim nevoiți să le plătim ca să luăm licența.

Așteptăm și noi să îl transferăm pe Bauza, există interes real pentru el. Sperăm să obținem suma pe care o avem în opțiune, dacă nu o sumă mai mică, dar vrem să luăm cele trei milioane de euro din opțiune. Avem un interes cert pentru Blănuță, probabil că în iarnă o să fie mai multe oferte.

Sperăm să ne achităm datoriile și să avem bani pentru a putea să ne luăm licența de la 1 martie 2025. Indiferent de evoluția echipei în campionat, noi ne dorim să obținem licența pentru Liga 1. Echipa este cu salariile la zi pentru activitatea Ligii 2.

Adrian Mititelu a admis recent că există mici probleme financiare în prezent la FCU Craiova

Avem niște litigii cu unii dintre jucători, ele se derulează la FIFA. Suporterii să nu stea îngrijorați, nu o să avem probleme financiare, pe 1 martie 2025 clubul o să fie pe zero. Chiar dacă nu se vând Bauza și Blănuță o să mai punem un milion și jumătate în club și o să plătim de la noi.

Sperăm ca unul dintre ei se va vinde. Acest club are cheltuieli de 250.000 de euro pe lună, deci clubul ne costă 3 milioane de euro și mai sunt vreo 600.000, 700.000 de euro datorie din urmă. Am mai băgat un milion și jumătate în club în vară.

Ne mai trebuie două milioane de euro să terminăm anul ăsta cu bine, să ne plătim datoriile din urmă și să ne luăm licența. Dacă nu o să reușim să vindem cel puțin unul dintre cei doi jucători înseamnă că în luna februarie să mai punem două milioane de euro în club ca să avem o activitate ca la carte”, a spus Adrian Mititelu pentru pagina oficială de Facebook a clubului.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare