Ajuns la 68 de ani, Sorin Cârțu a ieșit din fotbal și nu mai ocupă vreo funcție în momentul de față.
Sorin Cârțu, pensie de 3444 de lei
Ultima sa aventură a fost la Universitatea Craiova, acolo unde a ocupat funcția de președinte. Acum, „Sorinaccio” privește fotbalul din exterior, după o carieră de 45 de ani.
Întrebat despre veniturile sale din pensie, Sorin Cârțu a dezvăluit fără ocolișuri câți bani primește din partea statului.
„Am 45 de ani de fotbal. S-au mai luat în considerare și anii de antrenorat. Eram angajat în diferite intreprinderi, înainte de Revoluție, dar încadrat la minimum, în diferite posturi. Acum pensie de 3444 de lei, dar trebuie să mai crească acum. Eu mi-am făcut pensie din alte parte. Din investițiile pe care le-am făcut, din cofetării și altele.
Trebuie să iau pensie pe anii ăștia de fotbal, ca jucător, ca antrenor. Pentru asta să fi fost plătit. Totuși, banii pe care i-am făcut i-am investit și a fost OK. Dar pentru ce am făcut în fotbal, trebuia să fiu luat în calcul.
Revoluția m-a prins cu 900.000 de lei. La CEC. Curați. Aveam lei îngropați, dolari și mărci. Lei băgați în pământ. Cum am ieșit la capitalism, am început să îi rostogolesc, cu diferiți prieteni. Gândiți-vă că pe vremea aia, pentru 100 de dolari făceai pușcărie. Imediat după Revoluție, am scos toți banii de la CEC și i-am schimbat în dolari. I-am trimis în Turcia, să facă pui”, a spus Sorin Cârțu în cadrul „Un podcast”.
Sorin Cârțu e dezamăgit: „Nu văd calitate”
Universitatea Craiova nu traversează deloc un moment bun și au ajuns la o singură victorie în ultimele 8 meciuri. Întrebat despre situația de la echipa sa de suflet, Sorin Cârțu a dat un verdict clar.
Legenda clubului din Bănie nu este impresionat de transferurile făcute în această vară de Mihai Rotaru și consideră că jucătorii aduși, în cea mai mare parte străini, nu au nicio legătură cu spiritul Universității Craiova.
„Nu știu ce se întâmplă. Nu e ceea ce se așteaptă de la echipa asta. Momentan, echipa e pe un loc bun, dar s-au pierdut multe puncte. Nu ne place jocul, ce să mai… Și cu adusul acesta, pe mine nu m-a dat pe spate niciun jucător, nu văd calitate.
Nu demonstrează niciunul în meciurile importante. Eu nu sunt atât entuziasmat, pentru că nu văd calitate. (n.r. ce părere are că s-au adus mulți străini) N-au nicio treabă cu spiritul Craiovei, să înțelegă ce este aici. Dau senzația de suficiență”, a spus Sorin Cârțu, pentru Sportpesurse.ro.