S-a stabilit arbitrul pentru marele derby Dinamo – FCSB, din Cupa României. Pe cine a desemnat CCA

Dinamo și FCSB dau piept în grupa B din Cupa României, miercuri, 30 octombrie, de la ora 21:00, pe Arena Națională. Reamintim faptul că pe 20 octombrie, în runda #13 a SuperLigii, tot pe cel mai mare stadion al țării, campioana i-a învins pe „câinii roșii”, scor 2-0.

CCA a hotărât care este brigada de arbitraj care se va ocupa de marea încleștare din Cupă, în care roș-albii vor căuta revanșa în fața rivalilor.

Cine va avea onoarea să se ocupe de meciul Dinamo – FCSB, în prima etapă din Cupa României

Trupa lui Zeljko Kopic are un moral bun, după ce a câștigat la Sibiu, cu Hermannstadt, scor 2-0, în etapa a 14-a a sezonului regulat. De partea cealaltă, FCSB a remizat cu Rapid, scor 0-0, pe Arena Națională.

Comisia Centrală a Arbitrilor a luat decizia cu privire la derby-ul din Cupa României. Radu Petrescu va fi „oficialul”, ajutat la cele două tușe de Vasile Marinescu și Adrian Vornicu.

Marcel Bîrsan și Radu Adrian Ghinguleac vor lua loc în camera VAR, iar observatorul partidei va fi Dan Victor Berbecaru.

  • Confruntarea dintre Dinamo și FCSB va putea fi urrmărită în format LIVE TEXT pe site-ul nostru, sportpesurse.ro.

Ionel Dănciulescu a considerat că Dinamo a tras învățăturile necesare, după înfrângerea din SuperLiga împotriva roș-albaștrilor

Într-o discuție cu jurnaliștii sportpesurse.ro, Ionel Dănciulescu (47 de ani), fostul mare atacant al „câinilor”, a tratat subiectul reprezentat de derby-ul dintre Dinamo și FCSB, din Cupă. „Danciu-Gol” a opinat că elevii lui Zeljko Kopic și-au învățat lecția după ce s-au înclinat în fața rivalilor în campionat și speră ca Dinamo să iasă victorioasă din acest duel.

De asemenea, ex-vârful din „Ștefan cel Mare” a vorbit și despre Florentin Petre. „Piticul”, antrenor secund la Dinamo, a plâns pe marginea terenului la Sibiu, în momentul în care i-a auzit pe fanii bucureșteni cântând „Cei ce sunt dinamoviști”.

„Ăsta este un meci de Cupă, este diferit. Ambele echipe ar trebui să vrea victoria. Este un meci de totul sau nimic. Cred că va fi un meci deschis, sper ca Dinamo să câștige. Clar că va fi diferit, au văzut unde au greșit în campionat. Vor aborda partida asta diferit. Sunt trei meciuri în acest format, este de totul sau nimic (n.r. – derby-ul cu FCSB).

Sunt prieten cu el (n.r. – cu Florentin Petre), a fost alături de mine mereu. Ăsta este el, este un sufletist, trăiește la intensitate maximă tot ceea ce simte pentru Dinamo. Este o reacție normală a unui om care iubește acest club, mă bucur mult. Este cam singurul dintre foștii mari jucători care este în club”, a afirmat Ionel Dănciulescu.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare