O rivală din Champions League a anunțat-o pe Real Madrid că Vinicius Junior nu va câștiga Balonul de Aur

Înainte de decernarea Balonului de Aur 2024, programată în această seară la Paris, presa internațională a dezvăluit că trofeul nu va ajunge la Vinicius Junior, favorit pentru mulți dintre fani și specialiști.

Mesajul celor de la Real Madrid: „Nu mergem acolo unde nu suntem respectați”

Conform jurnalistului Jose Luis Sanchez, oficialii madrileni au aflat că Rodri va fi câștigătorul Balonului de Aur de la colegii acestuia de la Manchester City, care au primit informația de la organizatorii galei în urmă cu două zile. Vinicius Junior ar fi aflat la rândul său că nu va câștiga trofeul și, din acest motiv, nici el, nici alți reprezentanți ai clubului blanco, precum Carlo Ancelotti sau Florentino Perez, nu au fost prezenți la ceremonia de la Théâtre du Châtelet.

Într-un comunicat oferit publicației As.com, Real Madrid a declarat că decizia de a nu participa la eveniment a fost luată în semn de protest față de criteriile care au favorizat alți jucători, lăsându-i pe Vinicius și Carvajal fără trofeu.

„În cazul în care, aplicând criteriile, nu Vinicius iese câștigător, atunci, folosind aceleași criterii, Dani Carvajal trebuie să fie câștigător. Cum nu este cazul, este evident că Balonul de Aur și UEFA nu respectă clubul Real Madrid, iar Real Madrid nu merge acolo unde nu este respectată,” au transmis oficialii clubului.

Vinicius Junior nu a participat la ceremonia de decernare a Balonului de Aur!

Astfel, spaniolul Rodri este marele favorit la câștigarea acestei distincții. Mijlocașul a impresionat atât la Manchester City, cât și la naționala Spaniei.

„Vinicius Junior nu va merge la Paris pentru a participa la ceremonia de decernare a Balonului de Aur! Real Madrid știe deja că nu el va câștiga Balonul de Aur.

Nimeni de la Real Madrid nu va fi prezent la eveniment, nici Jude Bellingham, nici Florentino Perez și nici Carlo Ancelotti”, a notat celebrul jurnalist Fabrizio Romano.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare