Răzvan Lucescu, în pericol real de demitere de la PAOK Salonic. Antrenorul român n-a stat pe bancă în eșecul, 1-2, cu OFI Creta

Răzvan Lucescu (55 de ani) are mari probleme la PAOK Salonic, după ce a pierdut meciul cu OFI Creta, scor 1-2, din etapa cu numărul 9 a campionatului din Grecia.

Fostul selecţioner al României nici măcar nu s-a aflat pe banca tehnică, din cauză că el își ispășește cele 23 de zile primite ca suspendare pentru scandalul făcut la derby-ul cu AEK.

Formaţia lui Lucescu jr. a ajuns la 3 partide consecutive fără victorie.

PAOK a pierdut poziţia de lider

În clasament, PAOK a pierdut fotoliul de lider, cedându-l rivalei din oraș Aris Salonic, care a făcut 1-1 la Atena, cu Panathinaikos. Elevii lui Răzvan Lucescu au 17 puncte, în timp ce OFI a ajuns la 14 puncte, pe locul 6.

Fosta adversară a FCSB-ului în Europa League nu se simte prea bine nici în cea de-a doua competiţie europeană. După primele 3 etape, PAOK a obținut un singur punct, ocupând abia locul 30 din 36. Primele 24 de echipe se califică în primăvara europeană.

Sunt deja patru înfrângeri pe Toumba în acest sezon, este incredibil, se întâmplă din nou și din nou! PAOK trebuie să-și amintească și cum este să câștigi, indiferent de problemele care apar în timpul unui meci. Cum? Antrenorii știu, asta e meseria lor”, a scris presa elenă, lăsând de înţeles că postul lui Lucescu jr. ar fi în pericol.

Au contestat suspendarea

Reprezentanții clubului PAOK Salonic au reacționat, după ce Răzvan Lucescu (55 de ani) a fost sancționat de Comisia de Disciplină din Grecia.

În urma scandalului izbucnit, fiul lui Mircea Lucescu a primit o suspendare de patru runde și o amendă în valoare de 7.500 de euro. Concret, pedeapsa presupune că antrenorul lui PAOK nu va putea sta pe banca tehnică la partidele cu OFI, Egaleo, Lamia și Olympiacos.

Clubul din Salonic a atacat sancțiunile impuse de Comisia de Disciplină. Conform jurnaliștilor greci, au fost înaintate deja actele aferente acestui apel, argumentând de ce consideră că decizia ar trebui modificată.

Cinci judecători se vor ocupa de această speță. Cei de la PAOK au cerut ca o decizie să fie luată cât mai repede posibil, pentru a avea suficient timp să pregătească marea confruntare cu Olympiacos.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare